Ultima oră

Jurnaliştii PROTESTEAZĂ la Parlament. Cer acces liber la şedinţe

Astfel manifestanţii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de îngrădirea liberului acces al jurnaliştilor în sala de şedinţe.

Olga Ţigănescu, membra Centrului pentru Jurnalism Independent a declarat că acţiunea face parte dintr-o campanie care se desfăşoară din anul 2014. Olga Ţigănescu a menţionat că gardul, care este supranumit „ţarc al presei” este instalat atunci când au loc şedinţele plenare. „Totul se face pentru ca toţi consumatorii de media, societatea, să fie informată obiectiv, corect şi jurnalistul singur să-şi aleagă ce vrea să filmeze şi ce opinii vrea să ia, nu doar imaginile pe care i le dă regizorul din Parlament”, a declarat tânăra.

Membra CJI a menţionat că protestele vor continua până când Biroul Permanent va modifica prevederile din Regulamentul Parlamentului astfel ca jurnaliştii să aibă acces în sala de şedinţe.

O altă membră CJI, Zinaida Gheaţă, a declarat că deşi cameramanii au obţinut accesul în sala de şedinţe a legislativului, pentru aceasta au fost înaintate un şir de condiţii. „Sperăm într-un final să obţinem accesul jurnaliştilor în sala de şedinţe a legislativului, din acest considerent suntem astăzi aici. Sperăm să fim auziţi şi negocierile care acum au loc să se finalizeze pozitiv pentru jurnalişti”, a declarat Zinaida Gheaţă.

Membrii Grupului de lucru privind accesul presei în sala de şedinţe a Parlamentului au convenit joi, 10 martie, în calitate de experiment, să fie permis accesul operatorilor în sală. Aceştia urmează a fi instalaţi în două balcoane ale sălii, însă deoarece locurile sunt limitate, urmează ca reprezentanţii societăţii civile şi ai mass-media să stabilească un mecanism de rotaţie ca toate posturile TV să aibă propriile imagini.

IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *