Kerry surprins pe străzile Moscovei într-o baie de mulțime (GALERIE FOTO)
‘Este benefic pentru întreaga lume, atunci când națiuni puternice, cu o lungă istorie comună, au capacitatea de a găsi un numitor comun. Sper ca astăzi noi să putem găsi o apropiere’, a afirmat Kerry, înaintea debutului întrevederii cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-o declarație difuzată de televiziunea rusă.
Președinții Barack Obama și Vladimir Putin ‘au indicat în mod clar că doresc să găsească o cale de a merge mai departe cu privire la Siria și, de asemenea, de a rezolva criza ucraineană’, a declarat secretarul de stat american, care urmează să aibă o întrevedere și cu președintele rus în cursul după-amiezii.
‘Chiar dacă există diferențe între noi, am fost capabili de a lucra în mod eficient pe probleme specifice’, a adăugat el, salutând rolul Moscovei în negocierile cu privire la dosarul nuclear iranian.
La rândul său, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, și-a exprimat speranța că vizita omologului său american la Moscova va fi una ‘constructivă’.
Washingtonul contează pe Rusia pentru a-l aduce pe președintele sirian Bashar al-Assad, aliatul său tradițional, la masa negocierilor cu opoziția siriană în efortul de a pune capăt războiului civil, soldat cu peste 250.000 de morți și mai multe milioane de strămutați de la declanșarea sa în 2011.
SUA și Rusia trebuie să decidă în mod oficial organizarea, foarte probabilă, dar încă neconfirmată, a unei noi reuniuni internaționale vineri la New York între țările care sprijină opoziția siriană și cele care susțin regimul sirian.
‘Eu nu sunt în măsură să spun că totul a fost decis 100%’, dar ‘cred că puteți conta pe faptul că întâlnirea va avea loc’, a indicat luni, la Washington, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby, ezitând să confirme oficial desfășurarea acestei reuniuni înainte de discuțiile lui Kerry la Moscova.
John Kerry a sosit luni seară în capitala rusă, după ce a participat la Paris la o reuniune la care au fost prezenți miniștri de externe din 12 țări occidentale și arabe, între care și ministrul francez de externe, Laurent Fabius.
sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!