CSI / Rusia

Kievul a decis să fie elaborată o nouă doctrină militară a țării

Într-un interviu acordat mai multor televiziuni ucrainene, Poroșenko a indicat că autoritățile de la Kiev urmează să prezinte joi o reformă în domeniul apărării, relatează Ria Novosti.

Precedenta doctrină militară a Ucrainei a fost adoptată în 2012, sub administrația președintelui Viktor Ianukovici. Acesta a fost înlăturat de la putere la sfârșitul lunii februarie de o mișcare de contestare fără precedent în cei 23 de ani de când Ucraina și-a obținut independența pe ruinele URSS.

Vechiul text stipula statut de țară nealiniată pentru Ucraina și nu enumera țările care constituie un potențial pericol pentru țară.

La începutul lunii septembrie, premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a declarat că Ucraina are nevoie de o nouă doctrină militară, care ‘să definească în mod clar Rusia ca țară-agresoare’ în contextul anexării Crimeii la Rusia în martie și a multiplelor dovezi privind implicarea Moscovei cu forțe și arme de partea separatiștilor în sud-estul Ucrainei. Primul ministru ucrainean a introdus atunci în parlament (Rada Supremă) un proiect de lege privind anularea statutului de țară nealiniată pentru Ucraina și orientarea țării spre NATO.

‘Decizia Consiliului pentru Securitatea Națională și Apărare privind necesitatea dezvoltării unei noi doctrine militare a fost adoptată, instituțiile de profil au început deja să lucreze’, a afirmat Poroșenko, indicând că la ora actuală guvernul pregătește în mod prioritar o reformă în domeniul apărării și securității, ce va fi dată publicității joi.

‘În prezent, noi am extins semnificativ colaborarea cu consilieri străini, care vor veni aici și ne vor ajuta să construim, de la zero, sistemul de apărare al statului’, a afirmat șeful statului ucrainean, fără mai multe precizări.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *