Kievul acuză: Refuzul Tiraspolului de a merge la negocierile de la Viena riscă să “destabilizeze regiunea”
"Luând în considerare că invitaţiile la negocieri au fost semnate de reprezentanţi ai OSCE, Ucrainei şi Rusiei, considerăm că decizia Tiraspolului ar putea complică procesul de negocieri şi ar putea duce la destabilizarea situaţiei în regiune", afirmă Kievul, care subliniază necesitatea de a desfăşura negocieri doar la Viena, citează Mediafax.
Diplomaţia ucraineană a îndemnat Transnitria să evite "orice acţiuni cu caracter distructiv, care pot afecta în mod negativ procesul de negocieri".
"Ministrul de Externe" al Transnistriei, Nina Ştanski, a anunţat săptămâna trecută că delegaţia Tiraspolului nu va merge la Viena, unde pe 11 şi 12 septembrie urmă să aibă loc o nouă rundă de rundă de negocieri în formatul 5+2 privind soluţionarea conflictului transnistrean.
Potrivit lui Ştanski, "nu există o atmosfera favorabilă pentru negocieri", în contextul în care Chişinăul a lansat mai multe dosare penale împotriva unor oficiali transnistreni, inclusiv a premierului şi a unor lideri din regiune.
Totuşi, Ştanski a menţionat că Tiraspolul propune desfăşurarea unor negocieri la Tiraspol şi la Chişinău, deoarece "sunt convinsă că acest fapt va permite tuturor participanţilor (la negocieri) să înţeleagă mai bine situaţia din regiune", a adăugat ea.
Negocierile în formatul 5+2 (între Chişinău şi Tiraspol, cu Rusia, Ucraina şi OSCE că mediatori şi Uniunea Europeană şi Statele Unite că observatori) privind soluţionarea conflictului transnistrean au fost întrerupte în februarie 2006. Chişinăul şi Tiraspolul au reuşit să reia dialogul după doi ani la nivel de reprezentanţi politici. Ei se reuneau lunar pentru a rezolva problemele presante ale populaţiei. În martie 2009, negocierile au fost reluate din nou după o întâlnire trilaterală între preşedinţii Rusiei, R.Moldovei şi Transnistriei. La întâlnirile de la Moscova şi Vilnius de anul trecut şi de la Dublin din acest an, părţile au convenit să reia negocierile.
Sursa: Hotnews.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!