Război

Kievul, bombardat de ruși: 11 morți. Atacul a produs întreruperi de curent în Capitală și alte regiuni

Cel puțin 11 persoane au murit și alte 11 au fost rănite în urma ultimelor bombardamente ale forțelor rusești în Ucraina.

În acest moment, ”11 persoane au fost rănite şi, din păcate, alte 11 au murit”, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor de salvare, Oleksandr Horuneji, potrivit căruia cele mai importante pagube s-au înregistrat în regiunea Kiev, transmite Adevărul.ro.

Anterior, un bilanţ local menţiona un mort şi doi răniţi în capitală, potrivit primarului Vitali Kliciko.

Conform comandantului şef al forţelor armate, generalul Valeri Zalujnîi, Rusia a tras joi 55 de rachete, dintre care ”47 au fost distruse, inclusiv 20” la periferia Kievului. De asemenea, au fost doborâte peste noapte 24 de drone Shahed, conform Agerpres.

Întreruperi de curent s-au produs la Kiev şi în alte regiuni, după ce câteva centrale energetice au fost ”atinse”, Rusia încercând să provoace ”un colaps sistemic” al reţelei naţionale de electricitate, a declarat ministrul Energiei, Gherman Galuşcenko.

În discursul său zilnic, joi seară, preşedintele Zelenski a recunoscut că ”există restricţii de energie electrică în majoritatea regiunilor noastre”, dar a asigurat că se fac eforturi pentru a repara reţeaua cât mai curând posibil.

În Odessa, în pofida dificultăţilor, curentul a fost restabilit la ora 13:00 GMT în spitale şi pentru ”celelalte infrastructuri esenţiale ale oraşului”, a anunţat compania privată de electricitate DTEK.

Atacurile din apropierea oraş-port Odessa au avut loc cu puţin timp înainte sosirii, joi dimineaţa, a şefei diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, pentru a discuta cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba.

După o serie de eşecuri militare la sol la sfârşitul verii şi toamna, Rusia a început în octombrie să atace în mod regulat transformatoarele şi centralele electrice ale Ucrainei, lăsând de fiecare dată milioane de civili în întuneric şi în frig.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *