CSI / RusiaExterne

Kievul neagă că ar fi oferit Moscovei noi garanții pentri a reveni la acordul privind coridorul de cereale

Joi, Ucraina a negat că ar fi oferit noi garanţii pentru ca Rusia să revină la acordul privind coridorul de cereale, contrar celor afirmate de Moscova, şi nici nu a făcut vreo concesie, mulţumind în acelaşi timp ONU şi Turciei pentru mediere, relatează EFE.

Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Oleg Nikolenko, purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, a subliniat că Kievul nu şi-a asumat nicio obligaţie nouă în afara celor existente deja în Acordul privind exportul de cereale.

De asemenea, el a adăugat că Moscova a revenit la acest acord ”datorită eforturilor diplomatice depuse de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan”, care, în coordonare cu Ucraina, au ”găsit cuvinte” pe care Vladimir Putin ”le-a înţeles”.

„A fost o poziţie de forţă, nu de concesii”, a afirmat diplomatul ucrainean, adăugând că ”revenirea Rusiei la îndeplinirea obligaţiilor sale în cadrul iniţiativei privind cerealele ilustrează în mod clar o formulă eficientă: poziţie puternică + acţiune decisivă = rezultat”.

Recent, Kremlinul declarase că Rusia a decis să deblocheze acordul privind cerealele după ce Ucraina a oferit ”garanţii scrise” că nu va folosi coridorul de cereale în scopuri militare, a reamintit reprezentantul diplomaţiei ucrainene, relatează Agerpres.

În acest sens, Nikolenko a precizat că ”Ucraina nu a folosit şi nu intenţionează să folosească coridorul de cereale în scopuri militare”, subliniind că ”partea ucraineană respectă cu stricteţe prevederile acordului”.

„În cadrul acestui acord, părţile s-au angajat să asigure un mediu sigur pentru funcţionarea coridorului de cereale”, a indicat el, insistând că ”Ucraina nu a pus niciodată în pericol ruta cerealelor”.

Din npu, purtătorul de cuvânt citat a mulţumit ONU şi Turciei ”pentru leadershipul în restabilirea funcţionării coridorului de cereale, care joacă un rol important în asigurarea securităţii alimentare globale”.

Acest acord, semnat în luna iulie sub egida ONU şi a Turciei, a permis exportarea a milioane de tone de cereale blocate în porturi ale Ucrainei de la începutul ofensivei ruse la sfârşitul lui februarie, relatează sursele citate.

Menționăm că Rusia şi-a suspendat în weeekendul trecut participarea la respectivul acord, acuzând Ucraina că a lovit nave ale flotei sale din Sevastopol (în Crimeea anexată), cu drone aeriene şi maritime, utilizând coridorul umanitar creat pentru exportul de cereale ucrainene.

Acest acord, semnat în luna iulie sub egida ONU şi a Turciei, a permis exportarea a milioane de tone de cereale blocate în porturi ale Ucrainei de la Marea Neagră de la începutul ofensivei ruse la sfârşitul lunii februarie. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *