CSI / Rusia

(Kievul și Moscova în plin război comercial) Iaţeniuk a acceptat propunerea Rusiei de a ridica interdicția tranzitului camioanelor

Odată ce Rusia va ridica interdicția pentru camioanele ucrainiene, Kievul va răspunde cu o măsură similară, a spus premierul ucrainian. Ridicarea interdicțiilor intră în vigoare astăzi. Ucraina a interzis tranzitul camioanelor rusești la 15 februarie, după ce Moscova impusese o interdicție similară pentru camioanele ucrainiene.

În data de 17 februarie, ministerul Infrastructurii din Ucraina și ministerul Transportului din Rusia anunțau că au convenit asupra modului în care autocamioanele din cele două țări ar putea să revină acasă fără impedimente. Acest regim urma să fie valabil până în 25 februarie.

Anterior, Ucraina a suspendat tranzitul de camioane din Rusia. La Kiev decizia a fost numită o replică la decizia Rusiei de a interzice anterior, circulația camioanelor ucrainene.

Conflictul a început după ce activiști ucraineni au blocat trecerea camioanelor rusești pe teritoriul lor. Decizia a fost luată în cadrul unei reuniuni de Guvern luni, 15 februarie, anunță serviciul de presă al Cabinetului de miniștri.

Raportul Cabinetului menționează că Rusia prin încălcarea „regulelor și procedurilor Organizației Mondiale a Comerțului și a acordului bilateral interguvernamental privind transportul rutier" a oprit circulația camioanelor ucrainene pe teritoriul său

„Până vom primi explicații din partea Rusiei, iar autoritățile vor decide să abordeze această problemă, Ucraina suspendă tranzitul pe teritoriul său a camioanelor înregistrate în Rusia", au declarat oficialii din Guvern.

Potrivit surselor Timpul, restricțiile nu vor fi aplicate în cazul camioanelor moldovenești ce se deplaseaza din Rusia spre R. Moldova, sau invers, traversând teritoriul Ucrainei.

sursa: timpul.md/europalibera.org

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *