Ucraina

Kievul vrea să transforme industria de apărare a Ucrainei într-un „mare centru militar” prin parteneriate cu producătorii occidentali de arme, susține Volodimir Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimur Zelenski, a declarat sâmbătă că dorește să transforme industria de apărare a Ucrainei într-un „mare centru militar” prin parteneriate cu producătorii de arme din Occident pentru a crește livrările de arme pentru contraofensiva Kievului împotriva Rusiei, transmite The Guardian.

Conform agenției Reuters, citată de The Guardian, el a vorbit la un forum pe care guvernul său l-a convocat cu producătorii internaționali pentru a discuta despre cum să dezvolte împreună capacitatea industrială de a construi și repara arme în Ucraina, în ciuda bombardamentelor constante ale Rusiei.

„Ucraina se află într-o astfel de fază a maratonului de apărare, când este foarte important, critic să mergem înainte fără să ne retragem. Rezultatele din prima linie sunt necesare zilnic”, a menționat președintele Zelenski executivilor care reprezintă peste 250 de producători de arme din Occident.

„Suntem interesați să localizăm producția de echipamente necesare pentru apărarea noastră și fiecare dintre acele sisteme avansate de apărare care sunt folosite de soldații noștri, oferind Ucrainei cele mai bune rezultate pe front astăzi”, a declarat liderul ucrainean la forumul de la Kiev.

De asemenea, Voldoimir Zelenski a declarat că apărarea aeriană și deminarea sunt prioritățile sale imediate. De asemenea, Ucraina își propune să stimuleze producția internă de rachete, drone și muniție de artilerie.

Kievul și-a început contraofensiva la începutul lunii iunie pentru a încerca să recucerească teritoriile confiscate de Rusia, care controlează încă aproximativ 18% din teritoriul ucrainean. Kievul a raportat progrese în mai multe direcții și a eliberat peste o dozină de sate, dar până acum nu a reușit să recucerească niciun oraș important.

Amintim că  vineri. Biroul cartelurilor din Germania a autorizat joi formarea unui joint venture între contractorul german din industria de apărare Rheinmetall şi compania ucraineană de stat Ukrainian Defense Industry (UDI), potrivit agenției Reuters, citată de News.ro.

Compania mixtă va avea sediul la Kiev şi va efectua activităţi de service şi întreţinere pentru vehiculele militare, aşa că nu prezintă suprapuneri competitive în Germania, a spus biroul cartelului.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *