Kim Jong-Un, laureat al unui premiu pentru pace și justiție în Indonezia
Kim Jong-Un va primi în septembrie premiul ‘pentru pace, justiție și umanitate’ al Fundației educative Sukarno, a confirmat Rachmawati Sukarnoputri.
‘Kim Jong-Un ar trebui onorat pentru lupta sa împotriva imperialismului neocolonialist. Afirmațiile privind încălcări ale drepturilor omului sunt false. Totul nu este decât propagandă occidentală’, a declarat Rachmawati Sukarnoputri, care conduce fundația.
Tatăl său, Sukarno, primul președinte al Republicii Indonezia, a cărei independență a proclamat-o în 1945, a stabilit legături cu Coreea de Nord în anii 1950. De atunci, Jakarta întreține o relație deschisă cu Phenian, în luna aprilie primind vizita unei delegații nord-coreene cu prilejul unui eveniment internațional.
Premiul Sukarno, decernat unor lideri politici pentru promovarea independenței și dezvoltării, i-a fost atribuit în 2001 bunicului lui Kim Jong-Un, Kim Il-Sung, fondatorul Republicii Populare Democrate Coreene, care a condus țara din 1948 și până la moartea sa, în 1994.
Printre laureații Fundației Sukarno mai figurează Mahatma Gandhi, părintele independenței Indiei, și Aung San Suu Kyi, opozanta din Myanmar câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace.
Sursa: Agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!