CSI / RusiaRăzboiUcraina

Kremlin: Contraofensiva Ucrainei ”nu merge cum s-a planificat”. „Miliarde de dolari transferate de ţările NATO regimului de la Kiev sunt cheltuite în mod ineficient şi fără rost”

Contraofensiva Ucrainei ”nu merge cum s-a planificat”, susţine Kremlinul, potrivit căruia resursele NATO livrate Kievului au fost ”risipite” în cursul operaţiunii, care a dus doar la succese limitate pentru Ucraina în ultimele două luni, relatează luni, 31 iulie, Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a afirmat pe de altă parte într-o discuţie cu presa că Rusia va lua măsuri suplimentare pentru a se apăra în faţa atacurilor ucrainene cu drone, după ce duminică un astfel de atac a vizat districtul financiar al Moscovei.

”Resursele de mai multe miliarde de dolari transferate de ţările NATO regimului de la Kiev sunt cheltuite de fapt în mod ineficient şi fără rost”, a subliniat Peskov, adăugând că Kievul recurge la ”gesturi disperate” cum a fost atacul de duminică.

Fiind întrebat în legătură cu cele relatate sâmbătă de cotidianul The Wall Street Journal, în sensul că Arabia Saudită plănuieşte să găzduiască la începutul lunii august discuţii de pace privind Ucraina între Kiev, ţările occidentale şi puteri mondiale în curs de dezvoltare precum Brazilia şi India, dar fără Rusia, Peskov a asigurat că Rusia ”va urmări această reuniune”.

”Trebuie să înţelegem care sunt obiectivele stabilite şi ce se va discuta. Orice încercare de a promova o reglementare paşnică merită o evaluare pozitivă”, a declarat Peskov.

De asemenea, acesta a reiterat poziţia Moscovei că în momentul de faţă nu se justifică tratative de pace cu Kievul.

”Regimul de la Kiev nu doreşte şi nu poate dori pacea, atât timp cât acest lucru este folosit exclusiv ca instrument în războiul colectiv al Occidentului împotriva Rusiei”, a spus acesta.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *