Bună Dimineața

Kremlinul a devenit grijuliu cu migranții moldoveni

Nu au unde vota la alegerile parlamentare din 30 noiembrie! Prin urmare, diplomația rusă, prin vocea neîntrecutului ministru de Externe, Serghei Lavrov, s-a oferit să le întindă o mână de ajutor. Ba chiar și să-i îndrume cum să voteze. De fapt, înaltul diplomat le-a spus pe șleau: „opoziția este mai echilibrată decât acele forțe care se avântă spre Occident”. Oficialul rus a abordat acest subiect în timpul unui curs de politică externă pentru reprezentanții partidului de guvernământ „Rusia Unită”.

„În Moldova vor avea loc alegeri și aproape un milion de persoane – dacă nu greșesc – migranți din Moldova doresc foarte mult să voteze la acest scrutin. Suntem dispuși să asigurăm organizarea, ca pe teritoriul Rusiei acest scrutin să se desfășoare, dar nu observăm vreun entuziasm deosebit din partea Chișinăului”, a deplâns Lavrov decizia guvernului nostru de a amenaja nu mai mult de cinci secții de votare pe teritoriul Federației Ruse.

Mai mult, el a spus că autorităților de la Chișinău se îndreaptă, „evident, într-o direcție nedemocratică” și a evocat o decizie a Curții Constituționale, dându-i o interpretare cel mai probabil voit eronată. Curtea Constituțională a Republicii Moldova, a spus șeful diplomației de la Moscova, a decis că orice partid al cărui obiectiv final nu este aderarea la UE este o formațiune anticonstituțională. În realitate, decizia Curții nu a vizat constituționalitatea partidelor, ci a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care fusese pusă la îndoială de comuniști.

Ca să fie mai convingător, Serghei Lavrov a amenințat subtil cu repetarea scenariului ucrainean în Republica Moldova. A mai spus că Moscova ia în calcul posibilitatea recunoașterii Transnistriei, dacă autoritățile de la Chișinău vor renunța la statutul de neutralitate prevăzut de actuala Constituție. Iar ca să fie sigur că electoratul rusofil votează „cum trebuie”, l-a speriat cu Unirea, răvnită, în opinia sa, atât la București, cât și de unii proeuropeni de la Chișinău.

Prelegerea lui Serghei Lavrov, urmată de întrebări din public, a durat mai bine de două ore, reunindu-i prin regim de videoconferință pe activiștii „Rusiei Unite” din toate regiunile țării. Întricât principalul mesaj transmis de Lavrov a fost „Americanii sunt de vină!”, mai mulți experți încadrează prelegerea într-un efort al diplomației de la Moscova de a justifica în fața poporului rus ambițiile Kremlinului și sancțiunile occidentale. Ingrată misiune pentru rafinatul diplomat Lavrov.

PS: La ora scrierii acestui text, Rosselhoznadzor ne anunță că interzice importul de carne din Republica Moldova. Arsenalul Kremlinului este inepuizabil și e numai început de campanie electorală.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *