CSI / RusiaExterne

Kremlinul afirmă că orice eventuală întâlnire Putin-Zelenski trebuie să fie ”bine pregătită”

Ieri, Kremlinul a reafirmat că orice eventuală întâlnire între Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să fie productivă şi ”bine pregătită”, informează agenţia de presă Reuters.

„Poziţia noastră este bine-cunoscută. Orice întâlnire la cel mai înalt nivel trebuie să fie productivă şi bine pregătită”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.

La finalul lunii mai, cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele Franței, Emmanuel Macron i-au cerut lui Putin ”negocieri directe serioase” cu preşedintele Ucrainei.

Conform preşedinţiei franceze, Emmanuel Macron şi Olaf Scholz i-au solicitat lui Vladimir Putin să-i elibereze pe cei 2.500 de luptători retraşi în complexul siderurgic Azovstal din Mariupol şi care au fost capturați de ruşi.

În 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată, nejustificată și sângeroasă contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei. 

Sursa: Agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *