CSI / RusiaInternațional

Kremlinul anunţă că Putin şi Erdogan ar urma să se întâlnească în curând

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin este aşteptat să poarte în curând discuţii în persoană cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat vineri, 25 august, Kremlinul, în timp ce Ankara încearcă să convingă Moscova să revină în acordul privind transportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră, relatează Reuters.

Acordul, negociat de Turcia şi de Naţiunile Unite în luna iulie 2022 pentru a contribui la atenuarea unei crize alimentare globale, a permis transportul de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră pe un coridor securizat. Cu toate acestea, Moscova a renunţat la acord luna trecută, plângându-se că o înţelegere anexă pentru a facilita propriile exporturi de cereale şi îngrăşăminte nu a fost pusă în aplicare.

Totodată, întrebat despre invitaţia lui Erdogan adresată lui Putin de a vizita Turcia pentru a discuta despre acord şi alte probleme presante, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că ”înţelege” că această întâlnire ”va avea loc în curând”.

”De obicei, sincronizăm anunţurile unor astfel de vizite cu ţările noastre partenere. Vom anunţa în scurt timp când şi unde va avea loc. Întâlnirea este în curs de pregătire şi este pregătită foarte minuţios”, a menționat el.

Anterior, agenţia de ştiri de stat rusă RIA anunţase că ministrul turc de externe Hakan Fidan va vizita Rusia, dar nu a oferit detalii.

Putin i-a spus lui Erdogan, într-o convorbire telefonică avută la 2 august, că Moscova este dispusă să revină la acordul privind cerealele din Marea Neagră de îndată ce Occidentul îşi îndeplineşte obligaţiile în ceea ce priveşte propriile exporturi ale Rusiei.

Exporturile de cereale şi îngrăşăminte ale Rusiei nu fac obiectul sancţiunilor occidentale impuse Moscovei din cauza acţiunilor sale militare din Ucraina, dar Moscova se plânge că restricţiile în ceea ce priveşte plăţile, logistica şi asigurările reprezintă o barieră în calea transporturilor sale.

Astfel, preţurile globale ale cerealelor au crescut de când Moscova a lăsat acordul să expire la 17 iulie, iar între timp Rusia a atacat în mod repetat porturile şi instalaţiile de depozitare a cerealelor din Ucraina.

Atât Ucraina, cât şi Rusia sunt principalii exportatori de cereale. Aproape 33 de milioane de tone de cereale ucrainene au fost exportate în timpul anului în care acordul de la Marea Neagră a fost în vigoare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *