CSI / RusiaUE / Nato

Kremlinul dă asigurări că nu reprezintă o ”amenințare” pentru Finlanda și Suedia, care vor să se alăture NATO

Rusia a dat asigurări joi, 16 martie, că nu reprezintă o ”ameninţare” pentru Finlanda şi Suedia, două ţări care vor să se alăture NATO, dar a căror aderare a fost până acum blocată de Ankara, relatează France Presse și Agerpres.

Helsinki a declarat miercuri, 15 martie, că Turcia şi preşedintele ei, Recep Tayyip Erdogan, au luat decizia cu privire la aderarea Finlandei după aproape un an de blocaj, deşi, nu a fost anunţată nicio dată pentru această decizie.

”Am deplâns în repetate rânduri această orientare către aderare a Finlandei şi Suediei, am spus de mai multe ori că Rusia nu este în niciun caz o ameninţare pentru aceste ţări”, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.

Potrivit lui Peskov, cele două ţări ”nu au niciun diferend” cu Rusia.

”Ele nu ne-au ameninţat niciodată, aşa că nu suntem o ameninţare pentru ele şi nu putem decât să regretăm” ambiţia lor de a se alătura Alianţei atlantice, a mai declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin jurnaliştilor.

Candidaturile Suediei şi Finlandei sunt o consecinţă directă a ofensivei ruse în Ucraina, în timp ce Helsinki şi Stockholm văd în aceasta semnul unei ameninţări majore la adresa securităţii europene din partea Moscovei, notează Agerpres.

Turcia, a cărei undă verde este indispensabilă ca membru al NATO, a refuzat deocamdată să ratifice cele două candidaturi.

Ţară vecină cu Rusia, Finlanda s-a străduit până acum să menţină o politică de neutralitate şi de bună vecinătate cu Moscova. De asemenea, Suedia a aplicat o politică de nealiniere.

Rusia consideră extinderea NATO la graniţele ei ca o ameninţare fundamentală la adresa securităţii sale, iar ambiţia Ucrainei de a adera la Alianţă a fost unul dintre motivele invocate de Moscova pentru a justifica atacul lansat la 24 februarie 2022 împotriva țării vecine.

Printre altele, Peskov a mai adăugat că armata rusă va ridica drona americană de pe fundul mării dacă va considera că este necesar pentru interesele de securitate ale Rusiei.

„Acestea sunt prerogativele armatei. Dacă ei consideră că este necesar să o facă pentru interesele şi securitatea noastră în Marea Neagră, o vor face”, a declarat joi, Peskov, citat de agenţia oficială de presă TASS. Totodată, acesta a răspuns la întrebarea dacă Rusia va încerca să recupereze drona de pe fundul mării şi să o studieze.

În acelaşi timp, Peskov a recunoscut că nu ştie exact planurile armatei. ”Acestea sunt prerogativele lor şi întrebările ar trebui adresate lor”, a explicat acesta.

Menționăm că SUA au acuzat marţi forţele aeriene ruse că au ”interceptat şi lovit” o dronă americană Reaper deasupra Mării Negre şi i-au provocat prăbuşirea.

Ulterior, Rusia a dezminţit aceste acuzaţii, recunoscând doar că două dintre avioanele sale de vânătoare au interceptat o dronă americană care a fost detectată ”în zona Peninsulei Crimeea” şi care avansa ”în direcţia” frontierelor Rusiei, aminteşte France Presse.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *