CSI / Rusia

Kremlinul explică de ce Putin a întârziat la întâlnirea cu Papa

De obicei volubil, Suveranul Pontif a fost reținut în prezența lui Putin, cel puțin în fața jurnaliștilor.

În comunicatul Vaticanului, dat publicității la încheierea convorbirilor de aproximativ o oră dintre Suveranul Pontif și Putin, nu există cuvântul ‘cordial’, folosit în aproape toate comunicatele privind întâlnirile Papei Francisc cu oricare dintre liderii mondiali, după cum remarcă Reuters.

Președintele rus a apreciat drept ‘bună’ întâlnirea desfășurată în mod tradițional cu ușile închise în biblioteca papală.

‘S-a convenit asupra importanței de a construi un climat de dialog și ca toate părțile părțile să se angajeze în punerea în aplicare a acordului de la Minsk", subliniază comunicatul de la sfârșitul întrevederii dintre Suveranul Pontif și șeful statului rus, a doua în mai puțin de doi ani.

Se știe că Putin și Papa au făcut schimb de cadouri. Președintele rus i-a dăruit Suveranului Pontif un panou cu imaginea Catedralei Hristos Mântuitorul din Moscova, precum și câteva volume din Enciclopedia Ortodoxă, conform Interfax.

Papa Francisc, în schimb, i-a oferit lui Vladimir Putin o medalie cu imaginea îngerului care aduce pacea. ‘Această medalie, realizată de un artist din secolul trecut, înfățișează un înger care aduce pacea, dreptatea, solidaritatea și care protejează. Dar și un text care conține reflecții despre faptul că Evanghelia ne aduce lumină în viață și bucurie și există acolo și o reflecție geopolitică despre noi și viețile noastre’, i-a spus Suveranul Pontif lui Vladimir Putin.

Întârzierea președintelui rus s-a datorat discuțiilor prelungite pe care el le-a avut la Milano și ea a fost convenită cu Vaticanul, a explicat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit RIA Novosti.

‘Într-adevăr, întâlnirea cu Papa a avut loc mai târziu de ora programată. Aceasta s-a datorat faptului că negocierile de la Milano s-au prelungit’, a afirmat Peskov, adăugând că mașinile din convoiul oficial s-au deplasat cu dificultate pe străzile aglomerate din Milano și Roma. ‘Pe tot drumul însă am comunicat și ne-am pus de acord cu Vaticanul’, a ținut să sublinieze Peskov.

Liderul rus a sosit miercuri în Italia, iar prima escală a fost la Milano, unde împreună cu premierul italian Matteo Renzi a deschis Ziua Națională a Rusiei în cadrul EXPO-2015. Cu ocazia acestei întâlniri bilaterale, părțile au abordat aspecte legate de cooperarea dintre Rusia și Italia în contextul sancțiunilor occidentale impuse de UE Moscovei pentru rolul său în criza ucraineană.

Putin și Renzi au discutat, de asemenea, dosare din actualitatea internațională, cum ar fi situația din Siria, Irak, Egipt și Libia, precum și lupta împotriva terorismului.
sursa: agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *