Externe

Kuleba a cerut ca Ucrainei să i se fie „rezervat” un loc în UE, chiar dacă negocierile de aderare vor dura timp îndelungat

Joi, șeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a cerut ca un loc să fie ”rezervat” pentru Ucraina în UE, chiar dacă negocierile de aderare ar urma să dureze timp îndelungat. 

„Auzim foarte des că Ucraina aparţine familiei europene şi că la ora actuală este important să fie rezervat acest loc” pentru ţară în UE, a declarat Kuleba la televiziunea publică germană, la începutul unei vizite în Germania.

„Nu vorbim propriu-zis de aderarea Ucrainei la UE cât mai repede posibil, însă este foarte important pentru noi să rezervăm acest loc pentru Ucraina”, a afirmat Kuleba la postul public ARD, notează AFP, citată de Agepres.

Pe 28 februarie, Kievul şi-a depus candidatura la aderare în UE, la câteva zile după declanşarea invaziei ruse, însă unele ţări membre occidentale sunt rezervate, inclusiv asupra acordării pentru Ucraina a unui statut de ţară candidată, dorind să evite o procedură de aderare accelerată.

Preşedintele Franței, Emmanuel Macron a apreciat luni, la Berlin, că va fi nevoie ”de decenii” pentru ca o ţară ca Ucraina să poată adera la UE şi a sugerat ca, între timp, ea să facă parte dintr-o ”comunitate politică europeană”, care să poată include de asemenea Regatul Unit, retras din UE în 2020. Această idee este susţinută şi de cancelarul german Olaf Scholz.

În acelaşi interviu pentru ARD, Dmitro Kuleba a salutat reacţia Germaniei la războiul cu Rusia şi a subliniat că acum Berlinul şi-a asumat un rol de lider, după tensiunile care au existat în relaţiile dintre Berlin şi Kiev, potrivit Reuters.

Kuleba a mai apreciat drept pozitive schimbările survenite, după ce Germania a decis să livreze arme grele Ucrainei şi să sprijine embargoul propus al UE asupra livrărilor de petrol rusesc, în urma presiunilor din partea unor aliaţi ai săi.

De asemenea, vizita lui Dmitro Kuleba în Germania va include participarea la reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor din G7, pe coasta Mării Baltice.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *