La 17 ani este stăpânul a peste 2 milioane de oameni
Locuitorii din partea vestică a Ugandei (ţară situată în Estul Africii) îl cunosc pe acest băiat ca Regele Oyo. El este unul dintre cei mai tineri monarhi din lume şi este stăpânul a peste 2 milioane de locuitori ai regatului Tooro (unul dintre cele patru regate ale Ugandei).
Regele Oyo îşi petrece o jumătate de an într-un palat cocoţat pe un deal din Fort Portal. De asemenea, el mai are un palat în capitala aglomerată a Ugandei, Kampala, unde studiază la o şcoală privată, în timp ce este păzit de soldaţi.
Prietenii de la şcoală îl întâmpină întotdeauna cu îmbrăţişări şi strângeri de mână, iar când vine acasă, îi sunt sărutate picioarele.
„Totuşi, mie îmi este cam jenă când oamenii mi se închină, în special cei mai în vârstă”, spune regele, a cărui nume adevărat este Oyo Nyimba Kabamba Iguru Rukidi IV. Prietenilor mei le pasă mai puţin că eu sunt rege. Ei mă plac pentru ceea ce sunt eu, şi nu pentru cine sunt”.
Regele Oyo a urcat pe tron în 1995, la vârsta de 3 ani, după decesul tatălui său. În timpul încoronării sale, copilul a fost aşezat pe un tron de miniatură, iar cei prezenţi îl alintau cu jucării. La un moment dat, Majestatea sa a evitat tronul şi căuta să se urce în poala mamei sale.
A doua zi după învestire, Oyo a avut o întâlnire cu Cabinetul de miniştri, cei prezenţi semănând, mai degrabă, cu buneii acestuia…
„În primii ani nu realizam ce se întâmplă. Cred că mi-am dat seama că sunt rege şi că viaţa mea este diferită când am împlinit 6 ani. Am multe responsabilităţi faţă de o mulţime de oameni”, îşi aminteşte tânărul monarh.
Regele Oyo supraveghează guvernul, în frunte cu un prim-ministru, consiliul de regenţă şi consilierii săi. Preşedintele Ugandei, Yoweri Museveni, împreună cu liderul Libiei îl îndrumă. El ia majoritatea deciziile cu ajutorul lor. Mama sa, Regina Best Kemigisa, trăieşte împreună cu el în palat şi lucrează de rând cu fiul ei. Totuşi, în câteva săptămâni, când Oyo va împlini 18 ani, deci va putea să acţioneze desinestătător.
Tradaptare după reportajul jurnalistei Faith Karimi, de la CNN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!