Istorie

La 18 septembrie 1938 a fost inaugurat Mausoleul de la Mărăşeşti

În interiorul monumentului se află osemintele a 5.073 de eroi (3.000 de ostaşi neidentificaţi, 1974 de ostaşi identificaţi, 97 de ofiţeri şi 2 preoţi).

Mausoleul a fost ridicat pe locul în care, în vara anului 1917, s-au desfășurat luptele de la Mărășești, soldate cu victoria trupelor române. În confruntările de la Mărășești au pierit 480 de ofițeri și 21.000 de soldați români

Lucrările au fost demarate la 28 septembrie 1924, în prezența Reginei Maria și a altor personalități ale vremii, și s-au reluat după 12 ani, în 1936.
Basoreliefurile “Cupolei Gloriei” au fost realizate de către Cornel Medrea și Ion Jalea și ilustrează diverse momente ale luptelor de la Mărășești. Eduard Săulescu a executat pictura interioară.

În anul 1938, cu prilejul inaugurării, a fost emisă o medalie jubiliară, cu diametrul de 60 mm, în trei variante: aur, argint și bronz. Pe aversul medaliei se aflau efigiile regilor Ferdinand I (în dreapta) și Carol al II-lea (în stânga), față în față, iar în mijloc, dedesubt, se afla stema Regatului României. Pe revers, în mijloc, este înfățișat Mausoleul Eroilor de la Mărășești.


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *