Actualitate

La Bender a avut loc ultima şedinţă a CUC din acest an

În cadrul discuţiilor privind formularea agendei şedinţei, delegaţia Republicii Moldova a insistat asupra includerii subiectului privind libera circulaţie a persoanelor în Zona de Securitate.

De asemenea, delegaţia Moldovei a atras atenţia asupra neîndeplinirii de către partea transnistreană a promisiunii de a returna automobilul personal al căpitanului de poliţie Veaceslav Ghenciu, membrul grupului mixt de anchetă din Inspectoratul de Poliţie din Bender. Vehiculul a fost sustras ilegal de către structurile de forţă ale Tiraspolului pe 29 noiembrie curent. La acest subiect partea moldovenească a înmânat delegaţiilor CUC o adresare.

Totodată, s-a decis ca pe 30 decembrie să se efectueze vizite la posturile din Zona de Securitate, pentru a inspecta nivelul pregătirii efectivului forţelor de pacificare pentru perioada de iarnă şi, concomitent, pentru a oferi pacificatorilor cadouri cu prilejul sărbătorilor de iarnă din partea tuturor componentelor CUC.

Următoarea reuniune va fi organizată pe 15 ianuarie 2015, potrivit unui comunicat al Biroului pentru Reintegrare.

Sursa: trm.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *