De la o iarnă la alta cetăţenii sunt tot mai îngroziţi. Moldova face paşi mari spre modernizare, dar şi preţurile grăbesc paşii.
Eu sunt unul din fericiţii locatari care deja au căldură. După luni de hibernare, caloriferele mele au început să lucreze. Şi, bineînţeles că m-am bucurat, însă am văzut bătrâni care nu se bucură, care ar fi vrut să mai stea pe răcoare. S-ar fi descurcat, spun ei.
Cui nu îi place căldura? Bătrânilor le place chiar mai mult decât tinerilor, însă pentru nimeni nu e un semn de întrebare de ce unii nu vor căldură. Fiindcă nu au cu ce să plătească facturile. Fiindcă sunt îngroziţi de datoriile lunare către administraţia blocului. Fiindcă pensia nu le ajunge nici măcar pentru medicamente.
Dar peste toate aceste probleme se trece cu uşurinţă. Tinerii se descurcă binişor cu veniturile pe care le au, aşa că în timpul liber fac proteste: să apere clădiri, să apere spaţii publice, să îşi exprime părerea despre una sau alta. Când tinerii nu sunt la proteste, sunt la festivaluri. Dacă nu au destule sărbători naţionale, le încetăţenesc pe cele din afară. Halloweenul nu are nicio treabă cu moldovenii. Dar de ce să nu facem un chef?
Există o vorbă, poate v-am mai spus-o: „Cine nu are bătrâni, să şi-i cumpere!”. Însă în Moldova nimeni nu îşi pierde vremea cu bătrânii, iar ei nu mai au condiţia fizică ce le-ar permite să facă proteste. Tinerii noştri îşi bat capul cu averile preoţilor (mai puţin cu ale politicienilor). Deşi eu cred că ar fi timpul să ne batem capul cu „averile” pensionarilor moldoveni. Aş fi foarte curioasă ce ar răspunde ei la întrebări de genul: se simt ajutaţi, sau măcar luaţi în seamă de statul în care trăiesc, de problemele discutate zi de zi, îşi regăsesc problemele în grila ştirilor cotidiene?
Cine nu are bătrâni, poate nu îi cumpără, dar poate le poartă de grijă. Din păcate, ai noştri sunt cei mai excluşi. Nimeni nu le mai cere părerea, nimeni nu le mai ascultă necazurile.
