La Cernăuţi poliţia a dispersat manifestanţii cu gaze lacrimogene
Manifestanţii opoziţiei ucrainene au atacat, vineri, administraţia regională de la Cernăuţi, în vestul ţării, în apropiere de graniţa cu România, iar poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene, relatează AFP.
Potrivit sursei citate, ciocnirile au continuat, la Cernăuţi, pe parcursul întregii zile. De asemenea, preşedintele Consiliului Regional, Mihail Găiniceru, a fost rănit când a ieşit în faţa protestatarilor.
Manifestanţii opoziţiei ucrainene ocupau, vineri, sediile administraţiilor regionale în patru regiuni din vestul ţării, ceea ce duce la extinderea mişcării de protest, care s-a radicalizat cu ciocniri violente la Kiev.
La Lvov, bastion naţionalist, 200 de manifestanţi şi-au petrecut noaptea în sediul administraţiei regionale, pe care au ocupat-o, joi, forţându-l pe guvernatorul Oleg Salo, numit de preşedintele Ianukovici, să-şi dea demisia.
Ca şi la Kiev, unde Piaţa Independenţei şi străzile învecinate din centrul capitalei sunt înconjurate de baricade, manifestanţii din Lvov au ridicat baricade cu pneuri şi saci de nisip în faţa sediului administraţiei regionale.
Guvernatorul a afirmat că demisia sa, semnată sub constrângere, nu este validă. El a sosit vineri dimineaţă la sediul administraţiei, dar nu a fost lăsat să intre şi a plecat.
De asemenea, manifestanţii au blocat o autostradă care duce spre frontiera cu Polonia „în semn de solidaritate cu acţiunile de la Kiev”.
Administraţiile au fost ocupate, de asemenea, în regiunile Rovno, Ternopol, Hmelniţki, în vestul ţării.
La Cerkasî, în centrul ţării, poliţia a reuşit să-i alunge pe manifestanţii care au atacat, joi seara, administraţia, şi a arestat 50 de persoane.
La Luţk, în vestul ţării, 1000 de manifestanţi s-au adunat în faţa administraţiei regionale, pentru a cere demisia guvernatorului.
Viktor Ianukovici a semnat un decret de numire a lui Andrii Kliuiev în post de şef al administrației prezidenţiale, în locul lui Serghi Liovoşkin, care şi-a prezentat demisia, săptămâna trecută, după ce preşedintele a promulgat legile controversate care înăspresc sancţiunile aplicabile manifestanţilor.
Potrivit site-ului de opoziţie Ukrainska Pravda, Andrii Kliuiev se află în spatele dispersării violente a manifestaţiei studenţeşti de pe 30 noiembrie, în centrul Kievului, care s-a soldat cu zeci de răniţi şi a declanşat un val de proteste fără precedent, informează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!