Actualitate

La Chișinău a fost lansată o campanie de colectare a fondurilor pentru consumul de fructe proaspete în școli

Proiectul este susținut de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (PNUD) și va fi implementat în cinci școli și grădinițe din capitală, instituțiile selectate, pe bază de concurs, urmînd să fie anunțate pînă pe 30 mai curent. Astfel, peste 2000 de elevi vor beneficia timp de un an, de două ori pe săptămînă, de mere proaspete, feliate și ambalate atractiv direct de la producătorii autohtoni.

Reprezentantul permanent al PNUD Moldova, Narine Sahakyan, a declarat în cadrul evenimentului că prin intermediul acestui proiect pilot, copiii vor beneficia de necesarul zilnic de vitamine, care se găsesc în fructele proaspete.

„Inițiativa noastră este de a îndemna părinții, companiile private și alte instituții să investească cît pot în sănătatea copiilor, care sînt viitorul nostru. Noi vom dubla fiecare leu donat de către cei interesați, astfel încît să avem suma necesară de bani pentru a implementa proiectul”, a afirmat Sahakyan.

Persoanele și instituțiile interesate de a susține campania „Coolege Vitamine”, pot dona bani prin intermediul site-ului www.picivoinici.md sau prin terminalele de plată. Întreg procesul de colectare a surselor financiare va putea fi urmărit online, iar fondurile colectate vor fi transferate direct companiilor de procesare și ambalare a fructelor. 

MOLDPRES


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *