Actualitate

La Chișinău a fost lansată oficial nouă linie de troleibuz

Ruta de troleibuz nr. 31, „str. 31 August 1989 – oraşul Sângera", va circula conform următorului itinerar:

Tur: str. 31 August 1989 – str. Al. Puşkin – bd. Ştefan cel mare şi Sfânt – bd. Constantin Negruzzi – bd. Iu. Gagarin – şos. Munceşti – oraşul Sângera;

Retur: oraşul Sângera – şos. Munceşti – bd. Iu. Gagarin – bd. Constantin Negruzzi – bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt – str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni – str. 31 August 1989.

Unităţile de transport sunt dotate cu baterii care asigură propulsie autonomă, de la str. Muncești intersecție cu str. Burebista, până în centrul orașului Sângera și retur, pe o distanță de circa 22 km. Zilnic pe noul itinerar, între orele 05:45 – 21:30, vor fi efectuate 24 de curse, la un interval de 30 minute.

Potrivit lui Vitalie Butucel, șef interimar al Direcției transport public și căi de comunicație, această linie de troleibuz va asigura cu transport public, în special în orele de vârf, la intervale fixe, călătorii din zona str. Băcioii Noi, cartierul Codru, dar și o porțiune a străzii Muncești, în perimetrul str. Burebista – str. Grădina Botanică, ca urmare a numeroaselor solicitări ale cetățenilor din cartierul respectiv.

Menționăm că ruta nr. 31 este cea de-a doua linie de troleibuz pe care vor circula doar unități cu propulsie autonomă. Prima rută de troleibuz, nr. 30, ”Piaţa Marii Adunări Naţionale – Aeroportul Internaţional Chişinău” a fost lansată în vara anului 2017.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *