Social

La Chişinău va avea loc un iarmaroc caritabil de iarnă

Iarmarocul are drept scop de a colecta fonduri din vînzările produselor, expuse de misiunile diplomatice, acreditate în Republica Moldova, precum și diverși producători autohtoni și agenți economici din țară. În cadrul iarmarocului, fiecare ţară va prezenta bucatele şi băuturile sale, lucrări de artă, haine, cărţi, jucării.

Banii acumulaţi de pe urma iarmarocului vor fi alocaţi Centrului “Phoenix” din raionul Rîșcani, care are nevoie de montarea unui lift, pentru a permite copiilor cu nevoi speciale să urce la etajele superioare ale noii instituţii. După inaugurare, centrul va deservi pînă la 400 de persoane cu dizabilităţi din regiune. Totodată, o parte dintre fondurile colectate vor fi virate Asociației “Debra” din Moldova, precum şi Centrului de Plasament Temporar de la Strășeni.

Iarmarocul va fi deschis publicului în Pavilionul Central al Centrului “Moldexpo”, între orele 10.00 şi 16.00.

Palatul Naţional “N. Sulac” va găzdui la 5 decembrie, cu începere de la ora 17.00, spectacolul muzical “Potcoava de aur. 10 ani”. În cadrul concertului, vor evolua interpreţii de muzică uşoară Ion Suruceanu, Anişoara Puică, Valy Boghean, Iurie Sadovnic, formaţia “Catharsis”, Adrian Ursu, Cătălin Josan, trupa “Akord”, Natalia Gordienco, duetul Costi Burlacu – Corina Ţepeş, Dara, Pasha Parfeni, Cristina Pintilie, Guz, Kapushon, Tania Cerga, Ionel Istrati, Natalia Barbu, Aliona Moon, Aurel Moldoveanu, Alex Calancea band.

Un concert cu prilejul Zilei Naţionale a României va avea loc luni, 7 decembrie, la Palatul Naţional “Nicolae Sulac”, cu începere de la ora 18.00. Vor evolua interpreţii Paula Seling şi Mihai Trăistariu. Spectacolul muzical este organizat de Institutul Cultural Român “M. Eminescu”.

La Sala cu Orgă va avea loc luni, 7 decembrie, un concert aniversar cu participarea ţambalistului Sandu Şura. În cadrul concertului, vor răsuna muzică academică, folclor şi jazz-manouche. Vor evolua Margareta Cuciuc (pian), Anatol Viţu (violă), Veaceslav Palcă (acordeon), Ion Croitoru (contrabas), Andrei Prohniţchi, Sergiu Pavlov, Vlad Tocan, Dorin Buldumea, Vitalie Ţurcanu (saxofon), Veronica Ungureanu (voce), Andrei Moroz (chitară), Veaceslav Ştefăneţ, Cornel Panainte (vioară), Andrei Vladimir (clarinet), Ştefan Negură (nai). Începutul concertului – ora 18.00.

“Comedy Zebra Show” va prezenta un spectacol la Filarmonica Naţională “S. Lunchevici” duminică, 6 decembrie, cu începere de la ora 18.00.

Artişti ai Teatrului Naţional de Operă şi Balet “Maria Bieşu” vor prezenta duminică, 6 decembrie, spectacolul de operă “Cavalleria Rusticana” de P. Mascagni (ora 16.00).

La Teatrul Naţional “M. Eminescu” se va juca sîmbătă, cu începere de la ora 18.00, piesa “Hronicul găinarilor” de A. Busuioc. Duminică, actorii eminescieni vor relua spectacolul “Peppi Ciorap Lung” de A. Lindgren (ora 12.00) şi piesa “Pomul vieţii” de D. Matcovschi (ora 18.00). Marţi, 8 decembrie, Teatrul Naţional “M. Eminescu” va prezenta spectacolul “Storcătorul de fructe” de I. Cilaki (ora 18.30).

La Teatrul Naţional “Satiricus – I. L. Caragiale” se va juca la 5 decembrie piesa “Golanii revoluţiei moldave” de C. Cheianu, iar la 6 decembrie – “Maestrul şi Margareta” de M. Bulgakov. Începutul spectacolelor – ora 18.00.

Teatrul Republican “Luceafărul” va relua duminică spectacolul pentru copii “Hansel şi Gretel” de fraţii Grimm (ora 12.00) şi piesa “Opera de trei parale” de B. Brecht (ora 18.00).

Teatrul “Eugene Ionesco” va prezenta sîmbătă “Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” de M. Vişniec, iar duminică – “Cîntăreaţa cheală” de E. Ionesco. Începutul spectacolelor – ora 18.30.

În cadrul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru “Moldfest. Rampa. Ru”, sîmbătă, cu începere de la orele 12.00, Teatrul Dramatic din Nijnevartovsk, Rusia, va prezenta spectacolul “Hociu v Parij” de M. Veller. Cu începere de la ora 17.00, Teatrul Academic de Dramă din oraşul Vladimir, Rusia, va prezenta piesa “Daite ruku! Vot grudnaia kletka” de V. Maiakovski. Teatre de antrepriză din oraşele New Orleans (SUA) şi Toronto, Canada vor prezenta spectacole sîmbătă, cu începere de la ora 21.00. Duminică, 6 decembrie, va avea loc închiderea oficială a Festivalului “Moldfest. Rampa. Ru”. Cu începere de la orele 12.00, Teatrul “De pe strada Trandafirilor” de la Chişinău va relua rock-opera “Belaia vorona” de Iu. Rîbcinski. Spectacolele respective din cadrul festivalului vor fi prezentate la sediul Teatrului “De pe strada Trandafirilor”.

La Teatrul Republican de Păpuşi “Licurici” se va juca sîmbătă piesa “Ozornîe druzia”, iar duminică – “Jocuri magice”. Teatrul Municipal de Păpuşi “Guguţă” va relua sîmbătă spectacolul “Cine-i rea şi cine-i bună”, iar duminică – “Ursuleţul Winnie – Pooh”. Începutul spectacolelor – ora 11.00.

Sursa: Moldpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *