Actualitate

La Costești a avut loc primul atelier de lucru dedicat îmbunătățirii statisticii regionale din centrul țării

Dialogul dintre utilizatorii și producătorii de statistici regionale din Regiunea de Dezvoltare Centru a fost organizat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea statisticii regionale în Republica Moldova” (STATREG), finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul este implementat de GFA Consulting Group (Germania), lider al consorțiului, împreună cu DevStat (Spania), AAM (Ungaria) și Oficiul de Statistică al Slovaciei și se derulează noiembrie 2014 – noiembrie 2016.

Evenimentul face parte dintr-o serie de ateliere de lucru naționale și regionale, al căror scop este să faciliteze crearea unor legături durabile între utilizatorii și producătorii de statistică regională, bazate pe o înțelegere comună a nevoilor și a modului în care statistica regională este produsă și utilizată. La întrunire au participat reprezentanți ai Ministerului dezvoltării regionale și construcțiilor, administrațiilor publice locale și ai organizațiilor neguvernamentale, ai mediului științific, specialiști ADR Centru, experți STATREG, dar și reprezentanți ai biroului de statistică din regiunea Centru.

Prin acest atelier de lucru, organizatorii au urmărit să inițieze comunicarea dintre utilizatorii și producătorii de date statistice regionale, oferind răspunsuri relevante pentru nevoile utilizatorilor și cum pot fi acestea satisfăcute de către producători. Totodată, la eveniment au fost oferite răspunsuri despre cum ar putea fi optimizată utilizarea datelor statistice și administrative.

„Evenimentul de astăzi este foarte important pentru noi pentru că procesul de îmbunătățire a statisticii regionale în Republica Moldova va aduce un suport substanțial în procesul de elaborare a unei strategii regionale calitative. Statistica regională este un domeniu care va deveni un instrument important în viitorul apropiat pentru că tot mai des se vorbește despre descentralizare și despre reforma administrativă", a menționat, în debutul evenimentului, directorul ADR.

„Asemenea evenimente sint utile pentru că pun față în față producătorii și utilizatorii de date statistice. Este important ca statisticile regionale să fie percepute atît de actorii locali, care sînt în același timp producători și consumatori de date statistice, cît și de factorii de decizie la nivel local, regional și național. Actualmente sînt în proces de elaborare atît Strategia națională de dezvoltare regională 2016-2020, cît și Strategiile de dezvoltare regională pentru aceiași perioadă. La baza acestor documente stă o analiză social-economică detaliată a situației reale la nivel regional și național. La faza incipientă de elaborarea a politicilor publice trebuie să fie atrasă atenția asupra stabilirii criteriilor concrete pentru evaluarea ulterioară a impactului acestora. Aceasta va fi posibil în cazut în care se va dispune de indicatori de monitorizare și evaluare bazați pe date statistice accesibile și veridice" a subliniat, Violeta Evtodienco, șefa Secției statistică regională din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC).

„Asigurarea datelor statistice la nivel teritorial sunt necesare pentru nevoile regiunilor, în principal pentru dezvoltarea regională, dar și alte nevoi regionale. Proiectul a fost gândit într-un mod integrat și, spre deosebire de multe alte proiecte de natură statistică, nu s-a limitat la calcularea unor indicatori. Este esențial ca statistica să producă ceea de ce avem nevoie", a comunicat Liliana Lucaciu, expert StatReg.
La rândul său, expertul StatReg Jose Cervera-Ferri s-a referit la un șir de exemple practice referitoare la modul în care utilizatorii ar putea folosi în modul cel mai eficient statisticile disponibile. Totodată, s-a mai discutat despre datele statistice și administrative disponibile pentru utilizatorii regionali.

De asemenea, ADR Centru și-a prezentat experiența de planificare strategică regională și provocările privind utilizarea statisticii investițiilor, iar Biroul Național de Statistică a prezentat un studiu de caz privind producerea și utilizarea statisticii investițiilor cu implicarea reprezentanților deținătorilor de date administrative de la nivel regional.

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *