La două bufnițe

La toate evenimentele reușesc să adune public, dar mai ales să îi țină aproape pe scriitorii și artiștii timișoreni, ceea ce, desigur, nu e puțin lucru.
Sigur că ai nevoie de un capital destul de serios să pornești o astfel de afacere – în măsura în care un act cultural poate fi considerat afacere – și nu ar putea orice prietene să le urmeze exemplul. Dar pe de altă parte, câți oameni, dacă ar avea la dispoziție o sumă de bani, ar investi într-un proiect cultural?

Cred că foarte puțini. Mai ales că poți fi convins de la început că nu ai cum să te îmbogățești, poți cel mult să supraviețuiești pe piață. Iar în Republica Moldova cu atât mai mult. Pentru că din ce bani să mai cumpere oamenii cărți când abia au din ce trăi? Nu întâmplător librăriile din Chișinău se pot număra pe degetele de la mâini. Cred că într-un top al celor mai puține librării din capitala unei țări, Moldova ar câștiga detașat aurul.

E trist. E păcat că în continuare la noi cultura e a suta roată, nu de la mașină sau căruță, ci de la bicicletă. Nimeni nu îndrăznește să investească în cultură, decât atunci când are în vedere concerte sau dansuri populare. În rest liniște și lipsuri. Nu există în tot Chișinăul o cafenea culturală.
Cenaclurile literare nu sunt încurajate, nu sunt susținute. Nu mai vorbim de suport financiar pentru realizarea proiectelor. Eventual apare o mică șansă în cenaclurile care se aliniază la „cerințele” concertelor și dansurilor: care vin doar să celebreze ceea ce a fost, nu ce va fi. Dacă lauzi gloria patriei sau închini romanțe doar înaintașilor, în loc să te ocupi serios de dezvoltarea literaturii tinere de la noi, poate-poate primești un premiu de la cei care reprezintă cultura fără să aibă vreun amestec cu ea.

Tocmai de aceea am considerat necesar să vă povestesc despre librăria acestor prietene, sub 30 de ani ambele, ca să înțelegem că nu avem probleme doar din lipsa banilor, ci mai ales din cauza mentalității și a abordării.

La mulți ani, bufnițelor!