Carte

La Editura „Cartier” începe „Noaptea cărților deschise”

Timp de 18 ani, „Cartier” a editat cărți de elită, care s-au bucurat de succes în rândul cititorilor de pe ambele maluri ale Prutului. Solicitat de TIMPUL, directorul Editurii, Gheorghe Erizanu, ne-a spus că, începând cu ora 18.00, la Librăria din Centru de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, va începe „Noaptea cărților deschise”. „Este o modalitate de a ne marca majoratul. Cred că una mai fericită decât prin evenimente n-am găsit și nici nu era nevoie, fiindcă o editură, în afară de editare, face și politici culturale și asta este diferența dintre o editură și altă editură. De obicei, noi producem anual câte 100 de titluri de carte, iar în anii mai grei – câte 60. Doar în primul an am editat numai două cărți – „Frumoasa lumii” de Mihai Eminescu și cartea de poezie a lui Nicolae Popa „Lunaticul nopții scitice”, cu care am început colecția „Rotonda”. Programul va începe cu lansarea cărții„Zadarnic rozariu”/Peines perdues” de Pierre Legueltel, ediție bilingvă, româno-franceză. La eveniment va participa și autorul, sosit din Franța cu această ocazie. Tot aici vor fi prezentate fragmente din spectacole.

La aniversarea de 18 ani, doritorii vor beneficia de reduceri de 50 la sută la cărțile „Cartier”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *