ExterneRăzboi

La Mariupol a fost descoperită o nouă groapă comună, cu peste 100 de cadavre

Consilierul primarului ucrainean al oraşului Mariupol, port strategic la Marea Azov aflat în prezent sub controlul rușilor, a anunţat vineri descoperirea unei alte gropi comune cu peste 100 de cadavre, indicând totodată că exhumările au fost practic suspendate, relatează EFE şi Unian cu referire la Agerpres.ro.

„Descoperiri triste în fiecare săptămână. O nouă groapă comună sub ruinele de pe malul stâng. Strada Kievskaia, 53. Din nou peste 100 de cadavre rămase de la sfârşitul lunii februarie”, a transmis Petro Andriuşcenko într-un mesaj pe Telegram.

Totodată, el spune că, în apropierea acesteia, ”ocupanţii caută să îndepărteze molozul şi nu spun nimic despre vreo reînhumare” a corpurilor neînsufleţite. „Oamenii continuă să trăiască ca în nişte caverne”, afirmă Andriuşcenko.

„Exhumările sunt practic suspendate. Autorităţile de ocupaţie sunt într-atât de preocupate de crearea unei imagini a restaurării oraşului încât nu le mai arde de reînhumări. Mormintele temporare din faţa blocurilor devin treptat permanente”, mai spune el.

La 27 iunie, agenţia de presă oficială ucraineană Ukrinform comunicase că pe bulevardul Victoriei şi pe strada Meotida din Mariupol au fost găsite peste 100 de cadavre ale celor care au murit în urma bombardamentelor. Cadavrele se află în continuare sub dărâmături.

În Mariupolul ocupat, rușii au procedat la demolarea directă a imobilelor puternic avariate fără să recurgă la degajarea ruinelor, iar dacă sub dărâmături există cadavre, acestea sunt duse la groapa de gunoi.

Războiul violent declanşat de Rusia la 24 februarie în Ucraina a provocat una dintre cele mai mari dezastre umanitare la Mariupol, care s-a aflat sub asediu aproape trei luni. Oraşul este aproape complet distrus ca urmare a bombardamentelor operate de forţele ruse, în timp ce Moscova susţine în mod cinic vizează doar obiective şi infrastructuri militare şi industriale în operaţiunea sa militară specială”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *