O, câţi poeţi, la vârsta mea,
Erau de-acuma clasici, da!
Şi câţi mureau, de multe ori,
La vârsta mea, nemuritori.

Iar eu, ajuns la vârsta lor,
Nici clasic nu-s, dar nici nu mor…

Rugăciune nouă

de Petru Cărare

Cu ochii mari, ca la minune,
Smerit, părintele Şurub
Ascultă-o sfântă rugăciune
Din gura şefului de club:
– Părinte, pune-mă la cale
Şi vină-mi azi în ajutor:
Dă-mi cinci corişti de-ai dumitale,
Să-mi fac şi eu un cerc de cor.
I-am auzit de Paşti, îmi pare,-
Să stai pe loc, să nu te mişti!-
Ce voci, părinte, ce cântare!
Şi-s toţi de-ai mei, comsomolişti…
Mata îi strângi uşor, părinte,
Că ai lăcaşul aurit,
Pe când eu, tot ca înainte –
Un club pe-o rână, părăsit.
Şi altul nou pân’ o să fie,
Părinte, ce zici dumneata?-
Dă-mi şi biserica-n chirie,
Că n-avem unde ne-aduna.
Ar fi un caz de rezonanţă!
Aşa ceva-ntâlneşti mai rar:
Să cânţi în strană o romanţă,
Să-i tragi o sârbă în altar!
Pe chipul iadului ce arde
Şi peste îngeri drăgălaşi
Lozinci am pune şi pancarte
Şi mari portrete de fruntaşi!
Părinte, stai şi nu te duce,
Te rog să nu mă dai de gol,
Că-mi fac şi eu o dată cruce
Şi te primesc în comsomol…