Actualitate

„La România, hai la România!”

Microbuzele spre Iași circulă la intervale de 1-2 ore, pe parcursul întregii zile. La Chișinău bagajele sunt un pic mai mici, pentru că, fiind mai aproape, studenții își permit să vină mai des pe acasă. Drumul e mai ieftin decât spre alte destinații – 130 de lei pentru cele trei ore petrecute pe drum, iar taxa pentru pachete nu e atât de mare.

550 de lei pentru 16 ore de stat în microbuz

Microbuzul spre Timișoara e ușor identificabil după remorca pentru bagaje. Drumul până acolo durează între 14 și 16 ore și costă 550 de lei. Există și alte opțiuni de transport. Alexei Stăvilă, masterand la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din Timișoara alege să ia microbuzul până la București și apoi un tren până la Timișoara. „Îmi ia cam 19-20 de ore ca să ajung”, spune Alexei. Alți studenți la Timișoara preferă să meargă cu microbuzul până la Iași, apoi să ia bilet la cușetă, întrucât beneficiază de 50% reducere la orice călătorie cu trenul. Astfel, un bilet Iași-Timișoara costa 67 de lei românești, plus 30 pentru cușetă. „Deși durează 16 ore, îmi plăcea drumul ăsta, era o perioadă de readaptare la noul oraș, în care citeam, ascultam muzică, adormeam legănată de tren”, explică Natalia, studentă la Timișoara. Există și o posibilitate mult mai rapidă de a ajunge la Timișoara – dacă ești dispus să dai 150 de euro pe bilet, poți lua avionul.

Spre București circulă microbuze la interval de 2-3 ore, în funcție de perioada anului. Acestea pornesc de la Gara Centrală, drumul durează cam 8-9 ore, iar prețul e de aproximativ 300 de lei. Înainte de a ajunge la București, microbuzul oprește și la Ploiești, un alt oraș unde se află studenți basarabeni. Trenul este și el o opțiune, dar nu e folosit decât rareori de către studenți. „El oprește în Ploiești, dar prețul e de 600 de lei și merge 13 ore”, spune Viorica Sârghii, studentă la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești.

„E scump, dar autobuzul nu merge cu aer”

Zilnic, la Gara de Sud, la 18:30 și 19:30 pornesc cele două autocare spre Cluj-Napoca, iar la 19:00 cel spre Brașov. O călătorie până la Brașov durează 10 ore și costă 300 de lei, iar până la Cluj aproximativ 350 de lei, iar drumul ia 12-14 ore. Acest autobuz este luat și de cei care trebuie să ajungă la Piatra-Neamț sau Târgu-Mureș.

Dacă în perioada sărbătorilor autobuzele sunt pline, în restul timpului sunt pe jumătate goale, iar majoritatea celor care vin la autogară sunt părinți care trimit copiilor pachete. În România nu prea găsești murături ca la mama acasă sau vin de-al bunicului. Dulciuri Bucuria sunt de patru ori mai scumpe. Pentru o geantă trimisă la Cluj se plătește, în funcție de dimensiune, 100-150 de lei, o treime din costul biletului. „E cam scump, știu, dar trebuie să ne acoperim cumva cheltuielile, cu ce plătesc motorina dacă am autobuzul gol?”, spune un șofer de pe ruta Chișinău-Cluj.

Bune plăcintele, dar nu-s o urgență

Bagajele sunt o problemă și pentru cei care învață în orașe spre care nu există rute directe din Chișinău. Studenții trebuie să le care după ei de la autogară la gară sau, cel puțin, să le mute în alt autobuz/microbuz. De obicei, în orașele mari sunt autobuze directe spre orașele mai mici din apropiere. De exemplu, majoritatea basarabenilor care învață la Petroșani vin cu autobuzul până la Cluj-Napoca de unde iau mai apoi microbuzul – încă patru ore și încă 40 de lei românești cheltuiți. Ca să ajungi de la București la Târgoviște te costă 13 lei și îți ia cam o oră și jumătate, de la Brașov la Sibiu îți ia două ore și jumătate și te costă 25 de lei, iar de la Timișoara la Reșița, 20 de lei pentru trei ore cu microbuzul sau 7 lei biletul de tren, cu reducere.

Pentru că nu există rute directe spre unele orașe mai mici din România, studenții care învață acolo nu prea primesc genți de acasă. „Primesc pachete de acasă numai în caz de urgență. Acestea sunt transmise prin microbusul Chișinău-Timișoara și trebuie să fac șase ore în tren pentru un colet. Mai bine mă descurc singur”, zice Vasile Botnariuc, student la Contabilitate și Informatică de Gestiune, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița.

„Po russki”

Călătoria cu microbuzul până la București, deși mai scurtă, este deseori neplăcută pentru unii studenți din cauza filmelor rusești care sunt rulate în salon pe parcursul drumului. „În maxi-taxi se difuzau deseori seriale ruseşti ieftine despre speţnaz. Filmele americane sunt traduse-n rusă”, spune Alexei Stăvilă.

Biletu’ la control

În România, studenții primesc reducere între 50% și 100% la transportul local, în funcție de oraș. În Cluj, studenții la buget își fac abonamente gratuite pe două linii. În Timișoara, studențiii ce primesc bursă pot să-și facă abonament gratuit pe toate liniile. Reducerea e considerabilă, ținând cont că o singură călătorie costă 2 lei la Cluj, Iași, Timișoara și între 1,3 și 3,5 lei la București.

Totuși, puține universități decontează drumul studenților din Moldova până în localitatea din România în care învață. Decontările se fac în funcție de regulamentul intern al instituțiilor și nu există o listă oficială care să le conțină. „Universitatea noastră decontează biletul CFR (100%), însă numai studenților bursieri”, menționează Vasile Botnariuc, student al Universității „Eftimie Murgu” din Reșița.

Drumul spre facultate nu e întotdeauna cea mai plăcută experiență. E greu să mai faci ceva a doua zi după ce stai în medie 12 ore pe un scaun și nu prea poți dormi. Acesta e prețul pe care trebuie să-l plătești dacă vrei studii europene. Totuși, după anul întâi te obișnuiești deja, iar dorul face drumul mai scurt.

Natalia Graur, Sandu Macrinici

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *