La spital după ce a fost muşcată de un lup care i-a intrat în gospodărie
Potrivit directorului Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş, Daniel Gelu Lupu, vineri seară, o bătrână din localitatea Mălureni a fost muşcată de un lup care a intrat în gospodăria sa.
Femeia de 74 de ani a fost muşcată de o mână de către lup, fiind transportată la Spitalul Judeţean Piteşti, unde se află internată în secţia de boli infecţioase.
Ulterior, lupul a fost împuşcat de vânători, cadavrul animalului urmând să fie supus unor analize efectuate de către specialişti ai DSVSA Argeş, care vor stabili dacă avea rabie.
Prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, în condiţiile în care în acest caz există suspiciunea că animalul agresiv ar fi fost turbat, se iau toate măsurile pentru prevenirea altor incidente similare în zonă.
Sursa: Mediafax.ro