DIVERSE

Lacrimi germane trucate de UEFA

Nemţii sunt extrem de indignaţi de gestul făcut de UEFA la semifinala cu Italia şi nu au de gând să treacă cu vederea peste acest episod.

În timpul partidei cu Italia, în momentul golului doi al lui Balotelli, pe transmisia live a meciului a fost prezentată o fană ce purta însemnele Germaniei care plângea. Până aici nimic neobişnuit, s-ar putea spune, doar că scandalul a izbucnit când femeia s-a întors în ţară şi a primit mai multe telefoane şi e-mail-uri din partea prietenilor şi apropiaţilor, toţi întrebând-o de ce era atât de supărată ţinând cont că mai era aproape o oră de joc, iar naţionala lui Low ar fi putut remonta scorul. Luată prin surprindere, suportera germană s-a uitat la înregistrarea partidei şi a realizat că secvenţele cu ea plângând au fost introduse fraudulos de regizorii transmisiei în timpul golului lui Balotelli. De fapt, lacrimile erau din momentul intonării imnului Germaniei, dar regizorii au „lipit" secvenţa înregistrată la golul doi al italienilor pentru a oferi mai mult dramatism meciului. Suportera germană a relatat cazul şi a prezentat imaginile celor de la ARD, televiziunea publică din Germania arătându-se revoltată de modul în care UEFA a manipulat opinia publică.

„Suntem surprinşi şi iritaţi! Asemenea imagini sunt inacceptabile pentru noi, cu atât mai mult cu cât am avut o discuţie cu UEFA pe această temă cu câteva zile înainte. Vom vedea ce rămâne de făcut pe viitor", a declarat Joerg Schoenenborn, editor-şef la ARD, pentru presa engleză.

Într-un comunicat remis Agenţiei de presă Associated Press, UEFA afirmă că nu a avut niciun moment intenţia de a manipula, ci doar de a oferi „sare şi piper" transmisiunii.
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *