Femeia

Lady în zbor

M-am gândit mult dacă să o cumpăr – acum un an sau doi, m-ar fi jenat însuşi faptul că m-am uitat la o copertă roz. Dar între timp în viaţa mea s-a întâmplat un telefon cu floricele şi un motan adoptat în plină stradă, aşa că nu-mi mai pare anormal să mă las uneori ghidată de impulsuri. M-am gândit mult pentru că nu reuşeam să(-mi) răspund la întrebarea ce loc îşi are o asemenea lucrare în viaţa pe care o trăim astăzi, la viteza cu care trăim. Alergăm cu sufletul la gură între serviciu şi casă, mâncăm pe apucate, departe de „sănătos” şi, în aceste condiţii, cât mai e de important ca, vorba celor trei autori (Sheryl Shade, Bryan Curtis şi John Bridges), „o lady să nu încurce între ele diferitele linguri şi furculiţe şi cuţite servite la o masă…”?
Din fericire, simţurile au prevalat asupra raţiunii… Am citit „cartea roz” în cele două ore de zbor – îmi dădeam seama că, dacă n-o fac atunci, s-ar putea ca, odată aterizată, să nu mai am timp pentru ea. Am recapitulat cunoştinţele vechi, am aflat lucruri noi, iar seara, la restaurant, m-am uitat cu alţi ochi la tacâmurile de pe masă. Să mă fi uitat cu ochi de lady? O lady în zbor, măcar pentru câteva ore… Când mă întorc, vă invit să citim „cartea roz” împreună. 

Sursa: Timpul Suplimentul "Femeia"


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *