Îndemnul către gazdă de a se alătura boilor ni se părea o glumă. A trecut multă vreme până să îmi dau seama că animalele ne pot da lecții în anumite privințe.
Animalele sunt cele care nu se abat de la rostul lor. Așa cum boii din Plugușor se pregătesc să iasă la arat, tot așa câinele păzește casa, ursul și lupul țin caprele la distanță, iar ele se ascund pe crestele munților de frica lor. La primă vedere nu înțelegem rolul acelor carnivore, dar dacă am ști cât de rapid ar putea – de exemplu – caprele negre din Carpați să mănânce puietul tânăr al arborilor distrugând pădurile, ne-ar fi și mai clar că animalele își îndeplinesc rolul mai ceva ca omul.
La capitolul distrugerea pădurii omul e fruntaș. E suficient să ne gândim că zilele astea mulți oameni merg după brazi. Nu se obosesc să urce în brad ca să taie un vârf, mai ales în brazii trecuți o dată prin această experiență și care, după prima decapitare, face mai multe vârfuri, ci se duc, pun la pământ brazi maturi doar ca să le ia vârful.
M-am gândit la diferența dintre om și animal în dimineața asta, când am luat câinii tatălui meu și m-am dus în pădure să mă plimb. Înainte să îl dezleg pe cel mare, în grădina noastră se plimba un dulău din vecini. Am așteptat câteva minute, nu l-am mai văzut, apoi mi-am scos câinele din lanț. A fost o treabă de secunde până ce s-a năpustit la dulău și s-au bătut de la noi din marginea pădurii până în curtea vecinului. Bătaie serioasă, cu lacrimi și sânge.
Nu au trecut nici cinci minute și m-a sunat un prieten vechi. M-a întrebat cum e în Moldova după 30 noiembrie și cum a fost posibil să adune Dodon atâtea voturi, mai ales când și-a exprimat fără rezerve dorința de a merge mai departe cu Rusia. Și atunci i-am spus că omul nu mai merge după firea lui, nu mai e atent la ceea ce vede în jur. Dacă anticii semănau grâul în funcție de poziția constelațiilor și foloseau tactici militare inspirate din natură (șoimul, țestoasa etc), astăzi oamenii cred că le știu pe toate și distrug totul în jur.
Câinele tatălui meu e mai responsabil decât noi. Știe ce e aia autonomie, înțelege ce e aia independență și își manifestă zgomotos și sângeros drepturile în propriul său teritoriu. Nu au ce dicta câinii străini în grădina noastră (fiindcă doar acolo pornește luptele, pe dealuri se mulțumește să îi gonească pe cei ce vin prea aproape de stăpân). Pe când ai noștri paznici (cam asta ar trebui să fie una din grijile politicienilor – siguranța noastră) nu mai știu cui și cu cât să ne vândă. Nu știu cum să își dispute grădina. Politica noastră e ca și cum câinele nostru s-ar înțelege cu cel al vecinului ca să vină el aici cum și când poftește și, eventual, să stabilească împreună cum să ne mănânce găinile.
Așa că pentru 2015 îmi doresc un Plugușor extins, care să le amintească politicienilor noștri că pot învăța și de la un simplu câine cum să aibă grijă de marea și comuna noastră grădină. La mulți ani!
