Editorial

Lansări de carte

Mai avem Librăria din Centru unde au loc lansări din când în când sub patronajul scriitorului Emilian Galaicu-Păun, în rest nu știm nimic de lansări de carte prin librării. Și care librării, ne întrebăm? Pentru că în loc să apară altele noi, dispar cele vechi. Cartierul publică autori români, basarabenii publică (majoritatea) în România și librăria rămâne locul în care se caută toamna manuale școlare.

Nu pot să nu mă gândesc cum ar arăta o hartă a evenimentelor culturale din Moldova față de oricare altă țară. Fie și din Africa. Și exclud din acest context arta populară și folclorul. Nu pentru că n-ar fi artă, dar pentru că nu poți pretinde la un statut cultural doar prin ie și doine. E arta veche, a străbunilor, doar că n-a murit creativitatea între timp. Avem artă contemporană, avem scriitori, avem muzicieni. Ce s-ar întâmpla cu ei dacă ar fi doar la mâna Republicii Moldova?

E de plâns. La fel cum e în momentul de față toată situația politică din țară. Pentru că ne place sau nu, un popor își arată nivelul de civilizație prin prețuirea culturii. La noi nu. La noi cea mai mare efervescență literară, de exemplu, o au bibliotecile. Dacă se întâmplă uneori ca în Chișinău să ai la aceeași oră două lansări de carte, la două biblioteci diferite, când e vorba de librării nu ai „coincidențe” de acest fel nici pe plan național. Așa cum nu ai două expoziții de artă.

Ceea ce nu îi interesează pe cei care ne conduc și împart bugetul pe cultură, de la capitală la țară, că în timp ce ei fac festivaluri cu muzică populară sau cu artiști de la ASE, scriitorii și artiștii merg prin toată lumea, nu pe banii Moldovei, ci pe ai României sau ai Rusiei. Toți scriitorii tineri pe care îi cunosc au „ieșit" în Occident pe banii României. Dar ceea ce nu știu ei și ar trebui să știe și să le pese e următorul fapt: când scriitorii și artiștii de la noi sunt prezenți în alte țări prin sprijinul României sau al Rusiei, ei reprezintă acolo România sau Rusia, nici într-un caz Moldova, care nu dă nici un ban pe cultura contemporană.

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Google News!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.