Lavrov cere Pentagonului să colaboreze cu armata rusă pentru a evita ‘incidentele involuntare’ în Siria
Potrivit șefului diplomației ruse, Pentagonul a suspendat cooperarea operativă cu armata rusă, dar în condițiile în care atât Rusia cât și SUA sunt implicate militar în Siria și în spațiul adiacent acestei țări se impune reluarea cooperării.
Pe de altă parte, Lavrov a cerut coaliției antijihadiste conduse de SUA să coopereze și cu armata siriană în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI). În raidurile aeriene efectuate asupra SI, coaliția ‘trebuie să interacționeze cu forțele terestre siriene, pentru că cea mai eficientă și puternică împotriva SI este armata siriană’, a subliniat ministrul rus de externe la conferința de presă ce a urmat întrevederii cu omologul său mongol, Luvsanvandan Bold.
Lavrov a confirmat că forțele navale rusești desfășoară manevre în Marea Mediterană și a reafirmat că țara sa va continua să furnizeze tehnică militară armatei siriene. Însă el a susținut din nou că prezența militară a Rusiei în Siria se limitează la activitatea instructorilor militari.
Anterior, Statele Unite și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu transporturile pe cale aeriană și navală de trupe și echipamente militare rusești în apropiere de Latakia, fieful președintelui Bashar al-Assad, oficiali americani considerând că Rusia își creează acolo o bază aeriană avansată și ar putea să intervină militar direct în conflictul sirian. Dar Moscova a negat aceste acuzații, afirmând că respectivele transporturi privesc exclusiv livrări de armament către armata siriană.
sursa: agerpres.ro