Internațional

Lavrov despre Pussy Riot: “Fără isterie!”

"Există încă posibilitatea să se facă apel şi avocaţii tinerelor fete intenţionează să facă acest lucru. Nu ar trebui să tragem concluzii prea repede şi să se cadă în isterie", a declarat Serghei Lavrov, în cadrul unei conferinţe de presă, în legătură cu condamnarea, vineri, la doi ani de închisoare, fiecare, a celor trei membre ale grupului Pussy Riot de către un tribunal din Moscova.

Maria Alehina (24 de ani), Nadejda Tolokonnikova (22 de ani) şi Ekaterina Samuţevici (30 de ani), care au cîntat în luna februarie o "rugăciune punk" în Catedrala Iisus Mîntuitorul de la Moscova, cerînd Sfintei Fecioare să-l "alunge pe Putin" de la putere, au "tulburat ordinea publică" şi au "ofensat sentimentele credincioşilor", se arată în actul de acuzare.

Multe voci, în special în Occident, au criticat sentinţa pronunţată vineri împotriva celor trei fete.

Serghei Lavrov, primul membru al guvernului rus care s-a pronunţat în legătură cu acest subiect, a subliniat faptul că executivul a lăsat justiţia să ia o decizie în mod independent. "Este inacceptabil să se intervină în activitatea instanţelor", a spus el. "Doresc să reamintesc tuturor celor care încearcă să afirme că tribunalul a luat decizia sub presiune că, în ajunul verdictului, preşedintele rus a cerut să fie indulgent cu aceste fete", a adăugat şeful diplomaţiei ruse.

via AFP


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *