Lavrov exprimă obsesiile Kremlinului: SUA poartă un război împotriva Rusiei
SUA controlează luptele din Ucraina prin furnizarea de arme şi, în esență, duc un război împotriva Rusiei, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-un comentariu pentru programul „Moscova. Kremlin. Putin” de la postul de televiziune „Rossia-1”, un fragment care a fost publicat de jurnalistul Pavel Zarubin pe canalul său Telegram.
„Indiferent ce spun, Statele Unite ale Americii controlează acest război, furnizează arme, muniție, date de informații, date de la sateliți, în esență duc un război împotriva noastră” – a declarat ministrul rus în marginea Forumului Economic de Est, comentând declarațiile SUA cu privire la disponibilitatea lor de a furniza Ucrainei obuze cu rază lungă de acțiune cu uraniu sărăcit.
Lavrov a mai spus că posibilele livrări de rachete cu rază şi mai lungă de acțiune către Kiev de către țările occidentale nu vor schimba esența a ceea ce se întâmplă în Ucraina.
„Nu pot să comentez declarațiile lor; ei au șapte zile de vineri pe săptămână. Poate că pregătesc opinia publică, dar faptul că acest lucru nu va schimba esența a ceea ce se întâmplă în Ucraina este deja un fapt. Ceea ce se întâmplă acum este că Ucraina a fost pregătită, a fost pregătită mulți ani pentru a lupta cu mâinile și trupurile ei pentru a provoca o înfrângere strategică Rusiei” – a declarat șeful diplomaţiei ruse.
Pentagonul a anunțat alocarea unui alt pachet de asistență militară Kievului în valoare de 175 de milioane de dolari, care includea pentru prima dată obuze cu uraniu sărăcit pentru tancurile Abrams.
Publicaţia „The Wall Street Journal” a anunţat anterior, citând oficiali, că administrația președintelui american Joe Biden analizează posibilitatea de a furniza Ucrainei rachete cu rază lungă ATACMS în această toamnă, dar decizia trebuie aprobată de șeful statului.
Oficialii au subliniat că Statele Unite ale Americii pot trimite un număr limitat de rachete la Kiev pentru a evita epuizarea stocului Pentagonului. Anterior, Reuters a informat că SUA sunt aproape de aprobarea furnizării de rachete cu rază lungă de acțiune ATACMS sau GMLRS cu focoase cluster către Ucraina.
Potrivit televiziunii ABC, Statele Unite ale Americii ar putea include ATACMS în următorul pachet de asistență militară pentru Kiev. Dar, după cum a declarat șeful serviciului de presă al Departamentului de Stat, Matthew Miller, în timpul unui briefing pentru jurnaliști, Washingtonul nu și-a schimbat poziția cu privire la posibilele livrări de ATACMS către Ucraina și nu le transferă la Kiev.
Sursa: Ziare.com
Nu stiu ce sa cred .!
Asta ori e prost,(ceea ce nu cred) ori s-a obisnuit sa minta in asa hal ca nu se mai poate controla.
Sunt curios ce va zice dupa caderea lui putinel !
probabil nici kk n-a mancat , nici gura nu-i pute !