CSI / Rusia

Lavrov se declară ”convins” că Moscova își va atinge obiectivele din Ucraina cu ”răbdare” și ”perseverență”

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, s-a declarat ”convins” că Rusia îşi va atinge obiectivele din Ucraina cu ”răbdare” şi ”perseverenţă”, în special recunoaşterea celor patru regiuni ucrainene a căror anexare o revendică Moscova, relatează AFP și Agerpres.

”Sunt convins că datorită perseverenţei noastre, răbdării şi determinării noastre ne vom apăra obiectivele nobile, vitale pentru poporul şi ţara noastră, rămânând totodată deschişi la un dialog echitabil şi acorduri pentru a asigura o securitate egală şi indivizibilă în Europa”, a declarat Lavrov într-un interviu care a fost difuzat miercuri pe canalul de televiziune rus Pervîi Kanal.

De asemenea, el a reiterat că reluarea dialogului cu Kievul ar presupune recunoaşterea de către Ucraina a anexării de către Rusia a celor patru regiuni ucrainene – Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, precizând că Moscova va trebui ”fireşte” să cucerească în întregime cele patru teritorii, care nu sunt controlate în prezent integral de armata Moscovei.

Aceste regiuni ”trebuie eliberate de ameninţarea nazificării pe care au îndurat-o timp de mulţi ani”, a mai insistat Lavrov.

”Nu-i grabă, aşa cum a spus preşedintele Vladimir Putin. Vrem să terminăm cât mai repede posibil acest război pe care Occidentul l-a pregătit şi declanşat împotriva noastră via Ucraina”, a adăugat Lavrov.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

  1. De-ați ști voi cât de mult suntem noi sătui de lumea voastră barbară și nomadă rusă. Dar, vom avea și noi răbdare până la momentul când veți exploada singuri, din interiori. Și aceasta, sperăm, că va fi în curând…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *