Lavrov susține că Washingtonul ar vrea să-l asasineze pe Putin. „Există niște ”oficiali anonimi de la Pentagon” care au făcut amenințări privind o „lovitură de decapitare” a Kremlinului”
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov susține că, prin declarațiile „oficialilor anonimi de la Pentagon” privind o lovitură care să „decapiteze” Kremlinul, Statele Unite amenință, de fapt, că îl vor asasina pe Vladimir Putin, potrivit Hotnews.
Aceste declarații au fost făcute de Lavrov în cadrul unui interviu acordat agenției ruse de stat TASS.
„Washingtonul a mers cel mai departe dintre toți. Există niște ”oficiali anonimi” de la Pentagon care au făcut amenințări privind o „lovitură de decapitare” a Kremlinului, ceea ce înseamnă, de fapt, o amenințare cu asasinarea președintelui rus.
Dacă cineva chiar are astfel de idei, atunci acest cineva ar trebui să se gândească mult la posibilele consecințe ale unor astfel de planuri”, a susținut Lavrov în interviul acordat agenției de propagandă a Kremlinului.
De asemenea, acesta a susținut că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski ar fi mers „până la a îndemna statele NATO să lanseze lovituri nucleare preventive împotriva Rusiei”: „Acest lucru depășește limita a ceea ce este acceptabil”.
Ultimatum dat Ucrainei
În interviu, Lavrov a dat și un ultimatum Ucrainei.
Propunerile Moscovei pentru soluționarea situației din Ucraina sunt bine cunoscute de Kiev și fie Ucraina le îndeplinește pentru binele său, fie armata rusă va tranșa problema, a declarat acesta, potrivit sursei citate.
„Propunerile noastre de demilitarizare și denazificare a teritoriilor controlate de regim, de eliminare a amenințărilor la adresa securității Rusiei care emană de acolo, și chestiunea noilor noastre teritorii, sunt bine cunoscute de inamic.
Ideea este simplă: Îndepliniți-le pentru binele vostru. În caz contrar, problema va fi decisă de armata rusă”, a mai declarat Lavrov.
Ulterior, aceste declarații vin după ce, duminică, dictatorul rus Putin a susținut că Moscova este deschisă la discuții și a acuzat Kievul și susținătorii săi occidentali pentru lipsa negocieri.