Moldova

Leancă către ministrul canadian venit la Chișinău: Deschiderea unei ambasade în R. Moldova ar face mai ușoară viața moldovenilor care au emigrat

„Deschiderea unei ambasade a Canadei la Chișinău ar face mai ușoară viața moldovenilor care au emigrat în Canada, dar și a rudelor rămase în Republica Moldova. De asemenea, acesta va fi un factor important în atragerea investițiilor canadiene în economia Republicii Moldova”, a spus Iurie Leancă.

Prim-ministrul a vorbit despre reformele aplicate în domeniul justiției, eforturile Guvernului de a diversifica sursele de energie electrică și agenda europeană. Iurie Leancă a menționat creșterea economică de aproape 9%, înregistrată pe parcursul anului 2013, măsurile luate în vederea atragerii investițiilor străine și creșterea exporturilor produselor moldovenești.

John Baird este primul ministru al Afacerilor Externe al Canadei care a efectuat o vizită în Republica Moldova.

sursa: trm.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *