Leancă este propunerea PLDM pentru funcția de PRIM-MINISTRU

Anunțul a fost făcut de liderul PLDM, Vlad Filat, în cadrul unui briefing.
„Este o onoare și o mare responsabilitate, ținând cont de perioada pe care o parcurgem, dar și de problemele care sunt în fața întâmpină Guvernul. Avem nevoie de încă o perioadă de stabilitate pentru ca cetățenii să vadă și beneficiile acelor reforme inițiate de Guvern. Sunt recunoscător colegilor din partid pentru încrederea acordată”, a enunțat Iurie Leancă.
Cine este Iurie Leancă?
Și-a început cariera în serviciul diplomatic sovietic, iar în perioada mai-octombrie 1989 a fost la post la ambasada Uniunii Sovietice din București, România, în calitate de secretar II.
CV
2009 – La 46 de ani este numit ministru de Externe.
2005-2009 – Vicepreşedinte al Asociaţiei pentru Politică Externă.
2007-2009 – Vicepreşedinte al Companiei ASCOM.
2005-2007 – Consilier superior al Înaltului Comisar OSCE pentru minorităţi naţionale.
2001-2005 – Vicepreşedinte al Companiei ASCOM.
1999-2001 – prim-viceministru al Afacerilor Externe.
1998-1999 – Viceministru al Afacerilor Externe.
1998 – Ambasador cu misiuni speciale pentru integrare europeană.
1993-1997 – ministru-consilier al Ambasadei Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii.
1986-1993 – Angajat al Ministerului Afacerilor Externe.
1981-1986 – Institutul de Stat din Moscova pentru Relaţii Internaţionale.
Timpul.md