Economie

Leancă și Barroso au semnat: Comisia Europeană va acorda R. Moldova 55 de milioane de euro

Barroso a vorbit despre facilitățile de care va beneficia Moldova după semnarea Acordului de Asociere și de Liber Schimb. ”Acordul va oferi Moldovei acces la piața europeană fără vreun cost. De asemenea, vor fi eliminate taxele de import. Datorită acestui acord, cetatenii moldoveni vor avea posibilitatea să creeze companii şi să înregistreze mărci comerciale în UE. Pentru a beneficia pe deplin de aceste oportunități, Moldova trebuie să continue reformele”, a declarat Jose Manuel Barroso.

Premierul Iurie Leancă a mulțumit oficialului european pentru tot sprijinul acordat țării noastre. ”La doar câteva săptămâni de la reuniunea comună a Comisiei Europene și a Guvernului Republicii Moldova la Bruxelles am obținut dublarea cotelor pentru exportul pe piața UE a merelor, prunelor, strugurilor și roșiilor până la semnarea acordului. În această decizie un rol deosebit l-a jucat personal domnul președinte Barroso”, a menţionat premierul.

Menționăm că, Barroso va mai avea întrevederi cu şeful statului Nicolae Timofti, cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman și liderii fracţiunilor parlamentare. 

sursa: publika.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *