Leancă: Sunt convins că vom reuşi să parafăm cele două acorduri la Vilnius. Discursurile lui Barroso și Ponta
Prim-ministrul Iurie Leancă şi omologul său român Victor Ponta au avut o întrevedere, în dimineaţa zilei de azi, cu Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso la Bruxelles, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.
Ulterior, cei trei oficiali au făcut declaraţii de presă.
Preşedintele Comisie Europene, Jose Manuel Barosso:
”Bună ziua Doamnelor şi Domnilor!
Am plăcerea să-i salut astăzi la Comisia Europeană pe cei doi Prim-miniştri din România şi Republica Moldova, Victor Ponta şi Iurie Leancă.
Scopul întîlnirii noastre este de a extinde cooperarea şi interacţiunea noastră, atît în plan politic, cît şi în ceea ce priveşte infrastructura, între statele membre ale Uniunii Europene şi vecinii noştri apropiaţ şi partenerii din Est.
Permiteţi-mi să spun, aşa cum am spus în timpul întîlnirii noastre, că ziua de astăzi în opinia mea este o mare premieră. Este prima oară – de cînd îmi pot aminti – că avem o întîlnire între Comisie, guvernul unuia dintre statele noastre membre şi guvernul unui partener şi prieten apropiat care ne aşteptăm să devină asociat din punct de vedere politic şi integrat economic cu Uniunea Europeană.
Aceasta este o premieră, şi aş dori cu această ocazie să adresez cuvinte de mulţumire României, şi personal, Prim-ministrului Ponta. Cred că sprijinul dumneavoastră puternic, nu numai pentru parcursul european al Republicii Moldova, dar, de asemenea, al Parteneriatul Estic este foarte mult apreciat. Aceasta arată că România nu doar beneficiază de integrarea europeană, dar şi aduce o contribuţie importantă în promovarea proiectelor comune europene şi valorilor comune europene. Vă mulţumesc pentru asta.
De asemenea, îi mulţumesc Prim-ministrului Leancă, pentru angajamentul european puternic. Şi cred că, calitatea schimbării de astăzi, doar confirmă cît de bine ne înţelegem unul pe altul în chestiuni cu privire la valorile şi parcursul european al ţării dumneavoastră.
Obiectivele politicilor noastre nu se opresc la graniţele noastre. Acest lucru se referă la problemele strategice ale interconexiunilor energetice, care a constituit principalul obiectiv al întîlnirii noastre. Comisarul Oettinger, de asemenea, a participat la reuniune.
Securitatea energetică şi diversitatea aprovizionării cu energie are cea mai mare importanţă pentru Uniunea Europeană şi vecinii noştri. Fiecare cetăţean european trebuie să aibă acces la energie în condiţii de siguranţă şi la preţuri accesibile. Nici o naţiune europeană nu ar trebui să fie o insulă de energie – izolată de reţelele europene. Şi Republica Moldova, în calitate de membru al Comunităţii Energetice, ar trebui să aibă libertatea de a alege aceleaşi drepturi de acces la piaţa internă a energiei, dacă doreşte.
Este un principiu general, care trebuie menţionat înainte de summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius care va avea loc în două săptămîni. Noi sprijinim vecinii şi prietenii noştri, iar alegera lor liberă şi democratică trebuie respectată. Astăzi am înregistrat un progres semnificativ în identificarea listei de priorităţi în contextul proiectelor de interconexiune energetică şi acţiunile concrete care urmează a fi întreprinse.
Am luat în considerare cîteva decizii şi am identificat, pe termen scurt, două mari priorităţi:
În primul rînd, proiectele cu privire la gazificare vor permite livrarea gazului din România spre Chişinău.
Construcţia gazoductului Iaşi–Ungheni este deja în desfăşurare. Acest proiect reprezintă prima interconexiune directă a Moldovei cu piaţa energetică a UE şi primul pas de a conecta Chişinăul spre piaţa UE de gaze naturale. Aceasta va spori abilitatea Republicii Moldova de a-şi diversifica sursele naturale şi rutele de energie. Aceasta va aduce beneficii domeniului de afaceri şi cetăţenilor.
Această dezvoltare a infrastructurii trebuie, bineînţeles, efectuată în acelaşi ritm cu introducerea în domeniu a reformelor necesare şi măsurilor regulatorii. Acesta va permite întreprinderilor să cumpere gaze naturale din surse diferite şi transporta prin diferite căi. Prin urmare, aplicarea cu succes a acestui proiecte va fi privit ca o referinţă pentru alte proiecte de infrastructură.
În cel de-al doilea rînd, am identificat cele mai importante proiecte în domeniul energiei electrice, instalarea convertoarelor back-to-back pe linia Vulcăneşti-Isaccea, care va permite Moldovei să mărească importul de energie electrică din România de pînă la jumătate din consumul de energie anual al Republicii Moldova.
Ambele proiecte pot să mărească semnificativ securitatea energetică a Moldovei, de stabilizarea aprovizionării sale cu energie şi prin reducerea riscului de creştere a preţurilor.
Am decis astăzi că, Comisia va continua să ofere atît sprijin politic, cît şi financiar. UE a oferit deja 7 milioane de euro pentru proiectul de interconexiune a sistemului de gaze Iaşi-Ungheni, care, în prezent, se află în construcţie. De asemenea, noi finanţăm şi studiul de fezabilitate pentru conectarea Republicii Moldova şi a Ucrainei la sistemul de energie electrică ENTSO-E.
Vom continua să extindem sprijinul nostru pentru toate părţile implicate în aceste proiecte. Am discutat, de asemenea, crearea a unor mecanisme prin care Republica Moldova să poată împrumuta bani şi de la alte instituţii financiare internaţionale, nu doar de la Banca Europeană de Investiţii, dar şi BERD şi Banca Mondială.
Dintr-o perspectivă mai largă, am cerut, de asemenea, atît României, cît şi Republicii Moldova să se implice în mod activ în activitatea Uniunii Europene pentru ca pe viitor să se aprovizioneze şi cu gaze din Europa de Sud-Est.
Toate acestea arată importanţa cooperării noastre. Iar Comisia este puternic angajată să asigure ca toate ţările vecine care doresc să fie conectate la sistemul energetic european, să primească această şansă. Cooperarea strînsă demonstrată de România şi Republica Moldova în acest domeniu este un pas foarte pozitiv pentru viitor. În cadrul Comisiei, vom continua să stăm în spatele prietenilor noştri.
Sînt extrem de încîntat să anunţ astăzi că, după eforturi considerabile realizate de către autorităţile Republicii Moldova din ultimii trei ani, raportul Comisiei privind liberalizarea regimului de vize pe care îl publicăm în această dimineaţă conchide că Moldova îndeplineşte toate obiectivele de referinţă stabilite.
Imediat după Summit-ul Parteneriatului Estic, Comisia Europeană va prezenta o propunere legislativă pentru a ridica obligativitatea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova care deţin paşaport biometric. Aceasta este o veste foarte bună pentru cetăţeni şi un element foarte concret către o asociere politică mai apropiată şi integrare economică cu Uniunea Europeană, deoarece vorbim aici despre interacţiunea dintre oameni. Noi facem ca parcursul european să devină realitate”.
Prim-ministrul României, Victor Ponta:
”Domnule preşedinte, vă cer permisiunea să mă exprim în limba română. Bună dimineaţa! Aş dori să mulţumesc preşedintelui Barroso pentru această premieră, într-adevăr, întîlnirea cu primul-ministrul Moldovei şi cu mine, prim-ministrul unei ţări membre a Uniunii Europene. Este un mesaj foarte puternic pentru importanţa Parteneriatului Estic şi este un semn de viziune. Într-adevăr, Moldova, ca şi toate celelalte ţări care fac parte din Parteneriatul Estic, poate fi sprijinită de ţări deja membre, pentru a-şi face un parcurs mai rapid şi mai eficient al integrării europene. Vreau să spun că sînt onorat astăzi să particip la această întîlnire alături de primul-ministrul Moldovei, domnul Leancă, o personalitate politică proeuropeană şi care şi-a angajat Guvernul, în mod clar şi hotărît, pe calea integrării europene. Din acest motiv, România consideră ca o datorie a noastră, de a se implica în prima linie a asistenţei pentru o mai bună integrare a Moldovei în parcursul european şi am lucrat împreună, împreună cu Comisia Europeană, comisarul Oettinger, cele două guverne, cu alţi reprezentanţi ai Comisiei Europene, pentru a identifica, şi avem identificate, în acest moment, proiectele concrete atît de infrastructură energetică, cît şi de infrastructură de transporturi, care sînt dezvoltate în această perioadă şi pot fi dezvoltate în perioada următoare. Modul de finanţare, modul de implementare sînt în acest moment în lucru şi România, Moldova şi Comisia Europeană vor identifica şi vor prezenta toate resursele şi toate procedurile necesare pentru ca aceste proiecte esenţiale pentru Moldova şi pentru Uniunea Europeană să poată fi realizate.
Vreau să afirm încă o dată hotărîrea Guvernului României de a folosi toate resursele posibile din bugetul naţional, din fondurile structurale şi de coeziune, prin accesarea altor programe europene, pentru a dezvolta aceste proiecte energetice şi de infrastructură de transporturi, să spun că în baza acestei întîlniri la cel mai înalt nivel, toate structurile guvernamentale continuă să lucreze şi probabil, la începutul anului viitor vom avea o nouă reuniune pentru a identifica stadiul proiectelor prioritare.
Vreau să afirm încă o dată suportul total, necondiţionat şi special pe care România îl acordă şi la Vilnius şi în toate procedurile ulterioare parcursului pro european al Republicii Moldova, să spun că mă bucur extrem de mult de anunţul făcut de preşedintele Barroso referitor la procedura de ridicarea vizelor pentru cetăţenii din Moldova. Ştiu cît de important a fost pentru cetăţenii români, atunci cînd au primit această veste şi mă bucur foarte mult că iată, se dă această informaţie importantă. Şi, de asemenea, aş vrea să mulţumesc, în final, preşedintelui Barroso, pentru modul extrem de tranşant, extrem de european şi de corect, în care în urmă cu cîteva zile, a prezentat situaţia la nivel european, apropo de Spaţiul Schengen, de migraţia forţei de muncă, de modul în care Europa are o viziune comună şi se află uneori sub pericolul extremismului sau al naţionalismului. Vreau să spun, încă o dată că, din partea Guvernului României, şi sprijinul pentru Moldova şi pentru proiectele europene care privesc Moldova este total, şi această întîlnire ne va ajuta foarte mult, pentru a debloca şi a identifica noi resurse pentru implementarea proiectelor concrete”.
Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă:
”Domnule preşedinte, şi eu voi vorbi în limba română pentru că şi aceasta este o limbă oficială a Uniunii Europene.
Stimate domnule preşedinte, stimate domnule prim-ministru, vreau şi eu să mulţumesc pentru această extraordinară posibilitate de a ne vedea aici, la Bruxelles, şi a discuta, iată, acum două săptămîni înainte de summitul de la Vilnius, mai multe subiecte care se află pe agenda europeană a Republicii Moldova şi, în mod special, să discutăm mecanismele, instrumentele de a ne ajuta să continuăm acest proces de integrare europeană, care înseamnă nimic altceva decît un proces firesc de modernizare a Republicii Moldova, de creare a acestor instituţii funcţionale care servesc, în primul rînd, interesele cetăţenilor.
Astăzi am avut, într-adevăr, discuţii foarte utile, foarte importante şi foarte pragmatice, discutînd cum ne vom continua acest parcurs european, cum vom realiza integrarea economică, asocierea politică şi, bineînţeles, ne interesează cum să anvizajăm şi un proces de trecere de la asociere politică la integrare politică. Dar asta, sigur că după ce vom îndeplini anumite condiţii. Să încep cu proiectele de interconexiune.
În primul rînd, vreau să mulţumesc Comisiei Europene, domnului preşedinte Barroso, comisarului Oettinger, pentru faptul că împreună cu colegii de la Bucureşti, sub îndrumarea primului ministru Ponta, am stabilit deja o foarte bună trilaterală. În urma acestei discuţii trilaterale am reuşit, aşa după cum spuneau şi colegii, să identificăm proiectele, un lucru foarte şi foarte important, fiindcă am avut prea multe discuţii poate şi nu tot timpul foarte bine structurate, cum ar trebui să realizăm acest obiectiv extrem de important pentru Republica Moldova. Momentul cînd am stabilit priorităţile şi discuţiile de azi au arătat cu multă pregnanţă că sîntem pe calea corectă, va fi mult mai simplu să atingem acest obiectiv de realizare a unui sistem energetic al Republicii Moldova mult mai sigur, mult mai puţin vulnerabil la tot felul de oscilaţii în regiune.
Faptul că am reuşit în ziua de 27 august a acestui an, în ziua cînd sărbătorim şi independenţa Republicii Moldova, împreună cu primul ministru Ponta şi cu comisarul Oettinger, să lansăm construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni, vorbeşte despre faptul că sîntem pe calea cea bună. Mă bucur să constat că lucrările pe acest gazoduct se derulează aşa după cum ne-am planificat şi sînt convins că, în primul trimestru al anului 2014, vom reuşi să finalizăm gazoductul Iaşi-Ungheni. Sînt convins încă o dată că împreună cu alte elemente al acestui proiect, vom reuşi să diversificăm rutele de aprovizionare cu resurse energetice, în mod special ne referim la gaze, a Republicii Moldova. Bineînţeles, am discutat şi despre interconexiunea în domeniul energiei electrice şi am constatat care sînt paşii următori, astfel încît sînt convins că în săptămînile şi în lunile următoare am putea trece de la discuţii la studii de fezabilitate şi, după aia, să implementăm aceste proiecte la fel de importante pentru Republica Moldova.
Am mai trecut în revistă şi proiectele de interconexiune la nivel de transport. Cunoaşteţi că mai sînt încă răni, dacă doriţi, care nu au fost vindecate, mă refer la podurile care au fost distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Şi iată că acum dorim împreună cu colegii, prietenii de la Bucureşti şi colegii şi prietenii de la Bruxelles, să relansăm procesul de reconstrucţie a acestor poduri, cele ce vor fi liante fireşti pentru legăturile economice, comerciale, dar şi pentru cele culturale şi interumane. Am spus că sîntem în preajma summitului de la Vilnius, o etapă extrem de importantă pentru Republica Moldova, pentru parcursul ei european.
Sînt convins că vom reuşi, aşa după cum am planificat, să parafăm cele două acorduri la Vilnius şi, după aceea, prin reforme accelerate în Republica Moldova, prin demonstrarea faptului că sîntem foarte serioşi în reforma justiţiei, în reforma Procuraturii, în lupta împotriva corupţiei, să ne pregătim pentru semnarea acestor două acorduri foarte importante. Vreau să mulţumesc din tot sufletul preşedintelui Barroso, colegilor care au ştiut să se mobilizeze şi au găsit resursele necesare şi să ne permită ca la Vilnius să parafăm fiecare pagină din acest acord de liber schimb, un document foarte şi foarte voluminos. Şi sigur că anunţul făcut astăzi de domnul preşedinte Barroso cred că va face fericit pe fiecare cetăţean al Republicii Moldova. Declaraţia pe care aţi făcut-o dumneavoastră, domnule preşedinte, că Republica Moldova a întrunit condiţiile privind liberalizarea regimului de vize, este o veste pe care o aşteaptă societatea din Republica Moldova. Vreau să vă mulţumesc nu doar pentru această declaraţie, ci vreau să vă mulţumesc foarte mult dumneavoastră, colegilor de la DG Home, din alte departamente, pentru lucrul extraordinar de benefic, pe care l-am avut noi în parcurgerea acestei etape foarte importante, care a însemnat în primul şi în primul rînd, reforme instituţionale în Republica Moldova. Vă mulţumesc foarte mult şi iată că merg acasă cu un sentiment mare de bucurie. Încă o dată, vă mulţumesc!”.
Sursa: Moldpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!