Politică

Leancă: Un guvernator independent nu ar permite politicului să se implice în activitatea BNM

”Concursul de selecție a Guvernatorului BNM este un exercițiu de maximă responsabilitate pentru toți. Sistemul financiar-bancar este într-o criză profundă și este lipsit în totalitate de cea mai valoroasă valută – încrederea cetățenilor, a societății și a partenerilor externi. E nevoie de o persoană cu adevărat excepțională pentru a readuce măcar o speranță că lucrurile merg în direcția cea bună. Sunt ferm convins că viitorul Guvernator BNM trebuie să fie în primul rând un profesionist desăvârșit, cu o experiență bogată și cunoștințe profunde, confirmate, care ar putea fi aplicate la reajustarea politicii monetare falite din Moldova. Mai e nevoie de o integritate absolută și o reputație ireproșabilă, căci doar o astfel de persoană are șanse să readucă încrederea în BNM.

Și în final, e absolut necesar ca viitorul Guvernator să fie independent de orice influență, doar așa putem asigura ruperea de practicile actuale de implicare a politicului și a politicienilor în activitatea BNM. Toate astea mă fac să cred că trebuie să căutăm un candidat cu experiență în instituții financiare internaționale care ar putea aduce în Moldova cele mai bune practici mondiale în domeniu. Avem și moldoveni care activează în astfel de instituții internaționale, oameni care și-au confirmat deja calitățile profesionale și au o bogată experiență acumulată în afara țării”, a scris fostul premier pe paginasa de Facebook.

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *