Ambii reprezentau forțele de stânga și făceau parte din foștii nomenclaturiști comuniști polonezi. Dar, odată ajunși la putere, ei nu s-au întors cu spatele la Bruxelles ca să intre în grațiile Moscovei și să cumpere gaz ieftin. Istoria postcomunistă a Poloniei se remarcă prin faptul că indiferent care partid ajungea la guvernare, cursul proeuropean al statului rămânea neschimbat. Premierul Leszek Miller nu i-a aburit pe oameni cu salam ieftin în magazine, ci a micșorat cheltuielile publice și a dus la bun sfârșit mai multe reforme dificile. Chiar dacă au pierdut puterea, cei doi au rămas în istorie și se pot lăuda cât încape cu meritul că au adus Polonia în UE.
Dacă urmărești de câte ori și-a schimbat cursul politica externă a Republicii Moldova în ultimii douăzeci de ani, poți să amețești. Nicio guvernare, de orice culoare, nu a fost consecventă în procesul de integrare europeană. Au excelat în treaba asta comuniștii, desigur, care s-au declarat frați cu rușii, după care rușii au devenit răi și au început să le zâmbească europenilor. S-au jucat așa, până când nimeni nu i-a mai luat în serios. Chiar și acum, în ajunul Summitului de la Vilnius, important pentru viitorul european al R. Moldova, opoziției comuniste îi arde de revoluții.
