Lecţia practică de gramatică /// „Eşti COOL şi dacă vorbeşti corect” – Nume româneşti
De ce nu e corect?
Numele propriu Pescariu provine de la substantivul comun pescar, care, regional, în nordul ţării (mai ales în Moldova), se pronunţă „pescariu”. De la forma din Muntenia a substantivului, pescar, avem numele propriu Pescaru. Este recomandabil ca numele propriu să păstreze accentuarea substantivului comun. Familii întregi îşi pronunţă numele fără să ţină cont de această regulă de accentuare.
Ar fi trebuit să spună:
colega mea, Ileana Pescariu
Există şi nume proprii de familie care se accentuează pe penultima silabă: Atanasiu, Catargiu, Vasiliu. Acestea nu sunt formate în limba română de la substantive comune, ci sunt de origine grecească (multe provenind de la prenume: Atanase, Vasile) şi păstrează accentul din limba de origine.
Am auzit alte nume proprii cu accentul deplasat:
corul pregătit de Stelian Olariu
aici, la noi, pe strada Horia Măcelariu
Eugen Coşeriu
Răzvan Ciubotariu, tânărul care a murit anul trecut
la telefon este domnul Octavian Morariu
şi Alex Ferariu vă prezintă ştiri
1. Care sunt substantivele comune, nume de meserii, de la care provin numele proprii de mai sus? Aceste substantive se mai folosesc astăzi? Care dintre ele?
2. Ai colegi ale căror nume de familie provin de la substantive comune, nume de meserii? Cum îşi pronunţă ei numele? Acum, că ştii care e regula, le-o poţi spune şi lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!