Legea din 2021 nu se aplică retroactiv investițiilor FLYONE din 2015-2016, susține Cebotari

Vladimir Cebotari, șeful Consiliului de Administrație al FLYONE, susține că legea invocată de autorități a fost adoptată abia în 2021 și nu se poate aplica investițiilor pe care asociații le-au făcut în companie în anii 2015-2016.
„Legea nu are aplicare retroactivă”, a declarat Cebotari.
El a mai precizat că nu contestă necesitatea unui mecanism prin care statul să verifice investițiile în domenii strategice, dar că mecanismul trebuie aplicat în cazul investitorilor străini, în timp ce FLYONE și acționarii săi nu sunt entități străine.
Cebotari afirmă și că FLYONE a transmis autorităților informațiile cerute, însă acestea nu ar fi precizat suficient de clar ce operațiuni concrete doresc să verifice.
Compania cere să fie invitată la ședințele comisiei, pentru a oferi explicații directe despre operațiunile economice verificate.
Sursa: Redacția timpul.md