Legea privind condamnarea separatismului: Acuzațiile Tiraspolului și reacția Chișinăului
Adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova în lectură finală a proiectului de lege care prevede condamnarea separatismului ar putea duce la distrugerea mecanismului de negociere a problemei transnistrene.
Avertismentul a fost lansat de așa zisul „minister de externe” de la Tiraspol, care a analizat răspunsul reprezentanților politici ai Chișinăului la solicitarea separatiștilor transnistreni, recepționată la finele anului trecut, care făcea referințe la inițiativa unor deputați de modificare a Codului Penal, transmite Deschide.md.
Autoritățile secesioniste consideră că proiectul de lege, care a fost adoptat de deputații de la Chișinău în prima lectură, ar putea duce la persecutări și încălcarea drepturilor locuitorilor Transnistriei.
„Prezența în scrisoarea de răspuns a unor sloganuri acuzatoare la adresa Transnistriei, care nu au nicio legătură cu realitatea, ne dă motive să presupunem că acțiunile Chișinăului nu se vor limita la modificări legislative și pot implica riscuri grave de distrugere a mecanismului internațional de negociere existent. Partea transnistreană mizează pe implicarea activă a mediatorilor și observatorilor în formatul ”5+2”, în scopul prevenirii utilizării de către Republica Moldova a măsurilor ostile menționate mai sus”, a notat așa-zisul MID de la Tiraspol.
Separatiștii transnistreni au mai declarat că așteaptă o reacție publică substanțială și măsuri specifice de răspuns politic și diplomatic din partea participanților la procesul de negocieri, inclusiv a președinției în exercițiu a OSCE.
Drept răspuns, Biroul Politici de Reintegrare a declarat, într-un comentariu pentru Deschide.MD, că i-a explicat Tiraspolului că motivele inițiativei legislative sunt indicate în Nota informativă la proiect și constau în consolidarea cadrului normativ în domeniul asigurării securității statului, în special a mecanismului de combatere a amenințărilor la adresa suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, iar modificările vizează acțiunile orientate la subminarea unității și indivizibilității Republicii Moldova.
„Tiraspolul mai întreba despre eventualul impact al proiectului asupra procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană. Nu împărtășim această îngrijorare, întrucât toți participanții internaționali din cadrul negocierilor acceptă principiul soluționării conflictului în baza suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Pornind de la această premisă, proiectul nu va împiedica procesul de negocieri”, a notat BPR.
În același timp, Chișinăul a atras atenția asupra măsurilor represive aplicate în ultimul timp la Tiraspol, care au aprofundat degradarea situației drepturilor omului în regiunea transnistreană.
„Ne-am referit la suprimarea libertății de opinie, dar și la decizia de încarcerare ilegală a persoanelor care se plâng autorităților naționale sau instanțelor internaționale de încălcarea drepturilor lor de către exponenți ai structurilor neconstituționale. Tiraspolului i s-a cerut cu fermitate și în mod repetat renunțarea la aceste decizii provocatoare și inumane, care deja au determinat creșterea cazurilor de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană”, a conchis Biroul Politici de Reintegrare.
Vă amintim că, la sfârșitul anului trecut, deputații așa-zisului Soviet Suprem de la Tiraspol au decis să se adreseze Parlamentului Republicii Moldova cu solicitarea de a nu vota în lectura finală proiectul de lege care are scopul de a îmbunătăți cadrul normativ în domeniul securității statului.
Mai exact, este vorba de un proiect de amendare a Codului Penal care prevede includerea unei noi componente de infracțiune, și anume „acțiunile săvârșite cu scopul de a separa o parte din teritoriul Republicii Moldova”, precum și „distribuirea informațiilor care incită la astfel de acțiuni”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Problema nistreană nu poate fi soluționată la moment din mai multe cauze. În primul rînd cei de laTiraspol nu accepă sintagma ,,transnistria,,. Ei doresc sî fie comsiderati ca rmn ce are interesee teritoriale pe ambele maluri ale Nistrului. Un interes teritorial este Benderul cu cetatea de acolo. Adică un stat artificial. Cândva parlamentul de la Chișinău a adoptat un act normativ unde era stipulat, că orice decizii de la Tiraspol din start neconstituționale. Apoi nici presa nu a explicat nistrenilor, care e esenta problemei. Au dispărut emisiunile RV si TV pentru nistreni. Ziarul TRansnistria editat de către organizatia cu acelasi nume. Cândva am dialogat cu un tînăr de la Bender. El spunea lucruri strigătoare la cer, auzite la scoala si din presa locală. Acum nici formatul 5-2 nu e în favoarea nistrenilor. Cum de s-a intamplat că Chișinăului nu observa că ei trăiu ca in rai pe banii Chisinaului ??? Dacă presă și istoricii ar fi abordat mai serios problema ea ar fi dispărut de la sine. Adevărul întotdeauna iese la suprafață