Sport

Legendarul Pele îşi scoate la licitaţie toate trofeele şi medaliile

Desemnat fotbalistul secolului în 1999, Pele va scoate la licitaţie toate obiectele de preţ cucerite sau primite de-a lungul carierei. Licitaţia va dura 3 zile şi va avea loc la Londra în luna iunie, când se vor împlini 60 de ani de când Pele a semnat primul său contract de fotbalist profesionist, cu Santos.

Printre obiectele scoase la licitaţie se numără cele trei medalii de campion mondial, mingea cu care Pele a marcat golul 1.000 în carieră şi o replică a Cupei Jules Rimet creată special pentru legendarul fotbalist după succesul cu naţionala Braziliei din 1970. Vor fi scoase la licitaţie şi tricouri ale lui Pele din perioada în care juca la Santos, dar şi perechea de ghete purtată de fotbalist în scenele din "Drumul spre victorie", celebrul film în care brazilianul joacă alături de Boby Moore, Osvaldo Ardiles, Michael Caine şi Sylvester Stallone.

Licitatorii estimează că replica trofeului Jules Rimet ar putea fi vândută cu o sumă cuprinsă între 400.000 şi 600.000 de dolari. Pentru medaliile de campion mondial cucerite de Pele în 1958, 1962 şi 1970 preţul estimativ este de 600.000 de dolari, iar pentru mingea cu care legendarul fotbalist a marcat golul 1.000, casa de licitaţie se aşteaptă la un preţ de 60.000 de dolari.

Pele scoate la licitaţie inelul de campion al Statelor Unite cu New York Cosmos, primit în 1977, pentru care se estimează un preţ de 40.000 de dolari.

Reprezentantul casei de licitaţii din Londra a anunţat că există deja interes de la cumpărători din America de Sud, China, Japonia, Coreea de Sud, dar şi din Dubai, Statel Unite sau Canada.

Casa londoneză de licitaţii nu a dezvăluit motivul pentru care Pele şi-a scos la vânzare toate obiectele de valoare cucerite în fotbal, însă în ultimele 12 luni, legendarul fotbalist a avut probleme medicale serioase, fiind operat la spate, şolduri şi prostată.

Sursa: Mediafax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *